Cum motiveaza marii lideri la actiune

 

Chiar daca exemplele nu sunt din lumea bisericeasca, orice lider de biserica poate invata lucruri valoroase din aceasta expunere. Paralela cu biserica poate fi facuta relativ usor. De fapt bisericile sunt organizatiile cele mai susceptibile de a ajunge sa faca ceva fara sa detina raspunsuri coerente la intrebarea “De ce facem ceea ce facem?”. Daca esti un lider care faci ceea ce faci doar pentru ca asa au facut si cei dinaintea ta, atunci ai mare nevoie sa meditezi la mesajul acestui videoclip.

 

Tipar sau gandire teologica?

Cineva spunea ca nu exista om care sa nu faca teologie. Atunci cand facem afirmatii legate de Dumnezeu, de fapt facem teologie. Ceea ce difera este calitatea acesteia.

In acest articol vreau sa atrag atentia asupra unei realitati de care te lovesti pretutindeni in lumea crestina. Daca asculti cu atentie discutiile dintre crestini sau predicile de la amvoane sau daca citesti articole pe net precum si comentariile pe care acestea le starnesc, vei fi izbit ca si mine de omniprezenta tiparelor teologice.  Foarte rar vei avea ocazia sa intalnesti oameni care au invatat sa adopte o gandire teologica care sa-i elibereze de tiparele majoritare.

Din pacate, ne este foarte greu sa discernem daca noi gandim teologic sau doar suntem captivi intr-un tipar teologic. Am intalnit predicatori care credeau ca ei gandesc teologic in timp ce nu erau decat prizonieri ai propriului tipar mostenit.

Care sunt caracteristicile crestinului incarcerat in tipare teologice?

Acest gen de crestin este acela care gandeste teologic in interiorul tiparului sau, demonstrand cu argumente scripturale, logice si practice anumite dogme si incredintari specifice lui sau cultului din care face parte. Dar atunci cand il fortezi sa iasa in afara ograzii teologice cunoscute, gandirea lui sufera transformari dramatice. Pus in fata unor perspective si realitati noi care ii pun sub semnul intrebarii anumite incredintari, acesta nu mai tine cont de absolut nici o regula din cele pe care le trambita inainte. Argumentul scriptural este aruncat la pamant, logica este anulata iar experientele practice sunt ignorate. Cel care inainte te uimea prin cursivitatea argumentului sau, acum face tot felul de salturi acrobatice pentru a evita intalnirea cu o alta realitate. Nu vei mai vedea nici o urma din pretinsa gandire teologica argumentata solid, ci vei fi lovit cu povesti, franturi de versete aleatoriu alese si mai ales… multa indignare sfanta. Acest gen de crestin, predicator sau pastor pur si simplu isi inchid ochii si isi astupa urechile ca nu cumva sa vada sau sa auda si sa trebuiasca sa dea un raspuns coerent si obiectiv.

Care sunt caracteristicile crestinului care s-a deprins sa gandeasca teologic?

Si acesta ca si cel de mai sus descris, poate face parte dintr-o anumita formare teologica si poate sa-si argumenteze pozitia foarte bine. Deosebirea devine vizibila atunci cand il fortezi sa iasa si el din tiparul sau. Acest gen de crestin isi va pastra obiectivitatea gandirii teologice chiar si in afara ograzii proprii. Nu inseamna ca ii vine usor, dar este destul de matur incat sa cedeze in fata unor argumente superioare sau in fata unei perspective noi care pare sa explice mai bine realitatea. Cu alte cuvinte acesta si-a cultivat abilitatea gandirii critice.

Acum as vrea sa mai adaug ceva. Daca pentru crestinul obisnuit din banca, faptul ca este captiv unui tipar teologic este scuzabil, pentru lideri este inacceptabil. Raritatea practicarii unei gandiri teologice (critice, obiective) este o tragedie deoarece sunt prea putini lideri care o poseda.

Asa cum spunea un ganditor crestin, o astfel de gandire nu poate fi accesata de cei mai multi care au alte ocupatii decat predicarea sau pastorirea. Dar cei care au privilegiul de a fi alesi sa conduca nu-si pot scuza subiectivismul si comoditatea intelectuala.

Atat liderul captiv in tipare teologice cat si cel care cultiva o gandire teologica au de-a face cu avantaje si dezavantaje?

Liderul captiv in tipare teologice are avantajul de face parte din numarul celor multi, pe cand cel care cultiva gandirea teologica va face parte mereu din minoritate.

Liderul captiv are avantajul unei sigurante de sine care-l poate face sa doarma bine si sa aiba raspunsuri  pentru toate intrebarile. Liderul care practica gandirea teologica cunoaste chinul indoielii si nu are raspunsuri pentru toate intrebarile.

Liderul captiv nu poate risca sa fie rejectat de comunitatea careia ii apartine, pe cand celalalt tip de lider poate risca respingerea.

Liderul captiv poarta aureola de sfant pastrator al vechii credinte, pe cand celalalt poate ajunge sa poarte numele de eretic, lumesc sau chiar pacatos.

Dar…

Liderul captiv este plafonat si incapabil sa creasca spiritual, pe cand liderul care practica gandirea teologica se dezvolta continuu si se maturizeaza spiritual.

Liderul captiv ajunge in cele din urma uscat si neroditor, pe cand celalat este plin de suc si verde chiar la batranete.

Liderul captiv nu mai poate primii o viziune noua de la Dumnezeu deoarece o confunda cu lucrarea diavolului, pe cand celalalt o imbratiseaza cu drag.

Liderul captiv ajunge sa traiasca din amintiri, pe cand celalalt traieste un prezent bogat.

Liderul captiv poate ajunge sa prigoneasca sfinti deoarece nu se comporta si nu gandesc dupa obiceiul ograzii lui, pe cand celalalt va recunoaste sfintii din orice ograda pentru ca poate trece dincolo de aparente si judeca dupa adevar.

La incheiere as vrea sa te intreb: „ Ce fel de lider crezi ca a fost Domnul Isus?”

A fost un lider atipic, care a fortat tiparele religioase majoritare, care a fost respins de ai sai si poreclit prieten al vamesilor si al pacatosilor, care a fost invinuit de erezie si colaborare cu dracii.

De cine a fost El acuzat si respins? De catre liderii captivi care nu mai voiau sa iasa din ograda lor, in ciuda argumentelor scripturale ale Domnului, in ciuda rezultatelor slujirii Sale, in ciuda faptului ca nu aveau raspuns la intrebarile Sale.

Acum ai in fata binele si raul, avantajele si dezavantajele. Ce fel de lider vei alege sa fii?

Lider captiv tiparelor teologice sau unul care practica gandirea teologica?

3 Întrebări fundamentale pentru liderul secolului 21

cumLiderii de azi se confruntă cu provocări copleşitoare provocate de o lume aflată în schimbare rapidă. Globalizarea şi creşterea exponenţială a complexităţii societăţii umane fac inoperante tehnicile de leadership care aigurau succesul până mai ieri. Expertul în conducere Roselinde Torres prezintă 3 condiţii de bază pentru ca liderii să aibă succes în secolul 21. Dacă adăugam la perspectiva ei şi condiţia călăuzirii liderului de către Dumnezeu mesajul acesteia poate fi considerat complet. Vizionare placută!

Principiul continuitatii

Atunci cand ai in vedere dezvoltarea bisericii, nevoia de sens si continuitate se impune de la sine. Implinirea viziunii si atingerea obiectivelor necesare acestei impliniri presupune o serie de pasi succesivi de-a lungul a mai multor ani de zile. Actiunile dezlanate si fara nici o legatura una cu cealalta nu vor duce biserica nicaieri. Coerenta actiunilor este data de existenta unui scop clar si masurabil. Pentru exemplificare am pus alaturi doua mesaje aflate la un an distanta pentru a vedea (cel putin din mesaj) cum poate inainta biserica prin pasi care decurg natural unul din altul.

Decembrie 2012 Laurentiu Funieru  “De la ieri spre maine”- urmareste telurile si obiectivele pentru 2013

Ianuarie 2014 Laurentiu Funieru  “Pasul Urmator” – urmareste ce s-a realizat in 2013 si obiectivele pe 2014

Aspecte fundamentale ale bisericii 9

CAP. 3    ASPECTE ALE CONDUCERII

3.1. Formarea liderilor

In acest capitol voi in incerca sa dezbat si sa prezint citeva solutii la ceea ce eu cred ca este principala cauza pentru care o biserica reuseste sau nu, sa fie eficienta in slujirea sa, de-a lungul a mai multor generatii.

O biserica cu lideri spirituali si bine pregatiti va fi o adevarata forta spirituala in comunitatea ei, pe cind o biserica avind lideri mediocri va fi o biserica care se va chinui sa supravietuiasca luptelor interne si provocarilor schimbarilor exterioare. O biserica care investeste in ,,recrutarea” si pregatirea unor lideri capabili, va fi o biserica fericita in lucrarea ei.

John Maxwell spunea ca viitorul oricarei organizatii laice sau bisericesti depinde in mod hotaritor de conducerea ei. De aceea cred ca trebuie acordata o atentie deosebita descoperirii membrilor bisericii care dau semne evidente de autoritate spirituala si prezinta calitatile necesare pentru ,,conducere”, apoi trebuie investit cu intelepciune si rabdare pentru pregatirea lor in vederea preluarii de sarcini. Bineinteles ca nu trebuie uitat faptul ca si liderii actuali ai bisericii au datoria de a se pregati continuu pentru a-si dezvolta abilitatile de slujire, altfel ei vor deveni in scurt timp, ceea ce Maxwell numea ,,capace” care stopeaza dezvoltarea bisericii, deoarece ei insisi sunt depasiti de situatie.

J. Oswald Sanders spunea:

,, Atunci cind se dezvolta o miscare in jurul unei personalitati dominante, adevaratul test al capacitatii sale de conducator este reflectat de modul in care lucrarea sa va supravietui crizei provocate de o eventuala inlocuire a sa. Acest fapt a fost in mod tacit recunoscut de Gamaliel cind i-a sfatuit pe farisei: ,,Nu mai necajiti pe oamenii acestia si lasati-i in pace! Daca incercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici, dar daca este de la Dumnezeu, n-o veti putea nimici!”(F.A. 5:38-39). O activitate generata de Dumnezeu si condusa de pricipii spirituale va invinge socul schimbarii conducerii si poate va prospera si mai mult.[1]

Prin indemnul din 2 Tim. 2:2, Pavel accentueaza responsabilitatea conducatorului spiritual de a se reproduce si a se multiplica. El trebuie sa fie gata sa acorde tinerilor incredere si timp, pentru ca acestia sunt succesorii sai potentiali. Starea spirituala a lui Barnaba si totala sa lipsa de gelozie s-au dovedit atunci cand stralucitul sau protejat, Pavel, i-a luat-o inainte, devenind membrul cel mai influent al echipei. Rezulta de aici ca liderul trebuie sa dea colaboratorilor sai un cimp larg de actiune, pentru a-si exercita si dezvolta capacitatile.

John Mott a afirmat ca liderii trebuie sa se multiplice; ei realizeaza aceasta in masura in care se ocupa de perfectionarea celor mai tineri si le acorda mina libera in dezvoltarea capacitatilor. Trebuie sa li se dea responsabilitati grele, inclusiv pentru initiative si decizii finale. Este necesar sa li se recunoasca realizarile si sa li se acorde credit. Lucrul cel mai important este increderea. Greselile sunt inevitabile in pregatirea pentru conducere.”[2]

Deci formarea viitorilor lideri este un proces intentionat, nu intimplator, proces care necesita mult timp, atentie, delicatete si intelepciune.

In continuare am sa prezint trei cai prin care putem forma viitori lideri si putem ajuta actualii lideri sa se dezvolte:

1.                    Prin pastorire, contactul personal fiind singurul care va asigura climatul de incredere si cunoastere necesar procesului de formare.

2.                    Prin asigurarea prezentei actualilor si viitorilor lideri la diferite conferinte, seminarii, studii specializate, prin care sa fie echipati pentru slujire in diversele domenii de activitate, la un nivel cit mai inalt.[3] Dupa participare este recomandabil a se discuta in grup impresiile si informatiile primite in lumina scripturii si experientei proprii si bineinteles, cum se poate aplica ceea ce s-a cazut de acord ca ar fi benefic pentru biserica.

3.                    Prin organizarea de intilniri separate si regulate cu membrii echipei de conducere, pentru studii legate de conducerea bisericii, partasie, rugaciune, impartasirea viziunii comune, etc.

4.                    Prin intilniri regulate pentru planificarea viitoarelor servicii divine, intilniri deschise ideilor noi si creative asupra carora se va cadea de acord in cadrul echipei[4]. Aceste intilniri trebuie sa fie si pentru evaluarea sincera si deschisa a serviciilor anterioare, avind drept scop imbunatatirea continua a prestatiilor echipei.

3.2. Echipa de conducere

Un alt factor esential in functionarea optima a unei biserici, este coordonarea deciziilor conducatorilor ei. Dupa cum trupul uman se misca functie de comenzile primite de la creier, tot asa o biserica se va misca in directiile aratate de catre liderii ei.

Cum pot ajunge liderii unei biserici sa ia deciziile cele mai bune pentru congregatia pe care o pastoresc ?

Ideea pe care vreau s-o subliniez in mod special, este necesitatea ca ei sa formeze o echipa.

Doar o echipa poate spera sa aiba capacitatea de a lua decizii cu un grad de obiectivitate ridicat, deoarece diversitatea ei ii asigura unghiurile diferite de vedere necesare in luarea unei decizii cit mai corecte. Bineinteles ca nu este de ajuns sa existe o echipa, ci trebuie ca ea sa fie formata din oameni spirituali maturi si bine pregatiti, pentru ca intr-adevar deciziile ei sa garanteze corectitudinea. Nu intotdeauna majoritatea are dreptate, mai ales daca ea este formata din oameni nespirituali sau lipsiti de pregatirea necesara.

Dar ce este o echipa ?

In primul rind ea este mai mult decit o grupare de oameni adunati laolalta de imprejurari exterioare lor. Putem observa la tot pasul, grupuri de oameni care lucreaza pentru indeplinirea unor sarcini, dar care nu-ti dau deloc sentimentul ca sunt o echipa, ci mai degraba ai impresia ca ei incearca fiecare pe cont propriu sa rezolve o problema comuna. Fabula cu racul, broasca si cu stiuca este poate cea mai buna exemplificare a faptului ridicol de a incerca sa faci ceva impreuna, in timp ce fiecare vrea sa actioneze in felul sau specific. Si totusi  ea este reeditata in atit de multe cazuri de conducere bisericeasca. De prea multe ori unul darima ceea ce construieste un altul si aceasta in numele bunului mers al bisericii.

O echipa este un grup de oameni care au un tel comun clar exprimat si masurabil, in interiorul careia domina o atmosfera de incredere, venita in urma cunoasterii reciproce, cunoastere rezultata in urma unei bune comunicari, comunicare obtinuta in urma deschiderii reciproce si a investitiei de timp in relatiile interpersonale. Intr-o astfel de echipa fiecare este constient de propriile limitari si defecte, precum si de darurile si atuurile celorlalti membrii ai echipei care ii completeaza lipsurile personale.

Astfel fiecare va respecta autoritatea celuilalt in domeniile in care este superior si fiecare se va concentra asupra domeniilor vizate de darurile si abilitatile sale, fiecare fiind liber de mindria datorata abilitatilor sale superioare intr-un anumit domeniu, precum si de invidia sau complexul de inferioritate datorata faptului ca in alte domenii altii ii sunt superiori.

O astfel de definitie a echipei, nu este decit exprimarea intr-un limbaj modern, a principiilor de functionare a Trupului lui Hristos, prezentate de apostolul Pavel in epistolele sale.

Cind analizeaza o astfel de definitie, nu se poate ca liderii oricarei biserici sa nu realizeze daca sunt sau nu sunt o echipa si, mai mult, care sunt cauzele pentru care nu au reusit sa formeze o echipa. Sunt aproape sigur ca daca esti un lider intr-o biserica si citesti aceste rinduri, te gindesti acum la toate motivele cauzate de ceilalti pentru care nu sunteti o echipa.

Vreau totusi sa te supun la un test, la care trebuie sa raspunzi cu onestitate.

Care sunt limitele abilitatilor tale si care sunt defectele tale de caracter pe care ceilalti le compenseaza cu abilitatile lor si cu punctele tari ale caracterului lor ? Asta presupune bineinteles sa poti numi punctele in care ceilalti iti sunt superiori.

Daca poti raspunde la aceste intrebari relativ usor, fara mult timp de gindire, inseamna ca esti calificat pentru a fi membru intr-o echipa de conducere a bisericii. Daca iti este foarte greu sa raspunzi la o astfel de intrebare, inseamna ca ai probleme de caracter care daca nu sunt rezolvate cu pocainta si marturisire inaintea Domnului te vor descalifica in curind ca membru al echipei.

Daca nici nu te-ai gindit pina acum la acest subiect, inseamna ca ai ajuns membru in o astfel de echipa inainte de vreme si este mai mult ca sigur ca tu insuti ai fost pina acum un obstacol serios in calea formarii unei echipe, datorita problemelor grave de caracter, cauzate de mindrie.

Deci un aspect important al conducerii bisericii este ,,construirea” unei echipe de conducere, formata din membrii bine echipati atit din punct de vedere spiritual cit si din punct de vedere teoretic.

3.3. Comunicarea

Un alt aspect de importanta majora in buna functionare a conducerii si implicit a bisericii este comunicarea eficienta. Am vazut in subcapitolul anterior ca o echipa este caracterizata de o buna comunicare, ceea ce ii asigura printe altele, coeziune decizionala.

Inainte de a trece mai departe, doresc sa specific faptul ca, conducerea poate exista pe doua nivele; nivelul intii al liderilor si nivelul doi al diferitilor conducatori de sectoare de activitate, cum ar fi, indrumatorii de copii, liderii de tineret, etc. Aspectul asupra caruia vreau sa atrag atentia este nevoia unei bune comunicari intre diferitele nivele de conducere. Fiecare sector de activitate are specificul sau, de care cei mai constienti sunt cei ce sunt implicati direct. In procesul decizional, liderii din primul nivel trebuie sa tina cont si de parerile si ideile celor implicati direct.

Astfel pe linga echipa de conducere de la primul nivel, ar trebui gasita o formula de functionare si pentru o echipa largita care sa aiba un rol, chiar daca mai limitat, in luarea deciziilor (noi am format asa numitul “Cerc de Consultanta” format din liderii tuturor departamentelor indiferent de varsta sau sex). Cumva, sugestiile celor din esalonul doi, ar trebui sa fie un raspuns ( feedback ), la deciziile celor din esalonul unu, raspuns ce trebuie analizat cu competenta pentru imbunatatirea continua a procesului decizional. Cei din conducere trebuie sa asigure atmosfera necesara pentru incurajarea comunicarii, cu cei din esalonul doi si cu membrii bisericii.

Am vazut ca unul din semnele clare de institutionalizare, este tocmai pierderea acestei atmosfere de deschidere necesare comunicarii eficiente.

In toate aspectele legate de comunicare, unul din factorii decisivi este alocarea de timp special pentru acest lucru. Poate ca ar trebui sa existe timpi special planificati pentru a initia si dezvolta o comunicare eficienta.

O astfel de comunicare poate asigura fluenta si coeziunea viziunii bisericii in toate sectoarele de activitate, deoarece cei ce raspund de ele mentin unitatea si coerenta viziunii prin o comunicare eficienta intre ei, astfel biserica fiind scutita de raul provocat de semnalele contradictorii rezultate din lipsa de comunicare la nivel de conducere.

Aici inchei ceea ce eu consider ca ar trebui sa fie tintele majore, spre care ar trebui sa mearga o biserica in viziunea ei pentru a-si indeplini mandatul dat ei de catre Domnul Isus Hristos. Nu am incercat sa intru in toate detaliile care privesc functionarea bisericii, deoarece cred ca aceasta este treaba tuturor celor din echipa de conducere, pe masura ce viziunea este implementata printr-o strategie viabila.

Am cautat sa aduc argumente cit mai bine fundamentate la ceea ce eu cred ca ar trebui facut pentru a ,,construi” o biserica vie si dinamica, in stare sa raspunda intr-un mod constructiv la provocarile contemporane. Am accentuat in mod special acele aspecte care cred ca sunt mai putin intelese, dar sunt, din punctul meu[5] de vedere, de o importanta deosebita. Sunt perfect constient ca o astfel de viziune poate fi vazuta de unii prea avangardista si de neaplicat sau de neacceptat, pentru ca se departeaza destul de mult de ,,linia” de gindire comuna multora din bisericile noastre de provenienta. Dar as vrea sa aduc aminte de definitia care spunea ca; ,,strategia tinteste spre un timp cind lucrurile vor fi altfel decit sunt acum”.

Cred cu tarie ca daca vrem sa nu pierdem trenul ocaziilor actuale pe care ni le ofera Dumnezeu prin schimbarile culturale rapide la care asistam dupa revolutie, atunci trebuie ca multe din lucrurile de acum sa se schimbe, respectind principiile biblice deduse in urma unei exegeze serioase. Este nevoie de curaj pentru a ceda in favoarea argumentelor, chiar atunci cind aceasta ne scoate din terenul traditiilor familiare noua, dar care se dovedesc nebiblice si mai ales neroditoare in contextul actual. Altfel cum pot predica altora ca trebuie sa renunte la traditiile lor, mostenite din mosi-stramosi, spunindu-le ca numai Scriptura este normativa, cind eu insumi refuz sa fac lucrul acesta atunci cind evidentele o impun?[6] Consider ca este nevoie de integritate morala pentru a face acest lucru.

Sunt constient deasemenea ca viziunea pe care am descris-o, nu este perfecta si nici completa, deoarece eu insumi am limitele mele, de aceea ea trebuie sa ramina deschisa observatiilor, completarilor, ajustarilor, criticilor bine intentionate, chiar reformarilor, acolo unde se impune.

BIBLIOGRAFIE

1. Bill Hull,   ,,Pastorul ucenicizator”.

2. Bill Lawrence,  ,,Pastorirea eficienta”, Ed. Betania, Oradea, 2001.

3. Gene A. Getz,   ,,Dinamica Bisericii”, BEE International, Romanian edition copyright, 1992-1994.

4. Jonathan Lewis,  ,,O introducere in misiunea crestina mondiala contemporana”, Ed. Impact Media Timisoara, 2001, publicata cu permisiunea Fundatiei EBE Timisoara.

5. J. Oswald Sanders,  ,,Calcati pe urmele mele, principii ale conducerii spirituale”, Ed. Logos, Cluj, 1993.

6. Rick Warren,  ,,Biserica, o viziune, o pasiune. Cresterea ei fara compromiterea misiunii si a mesajului.”, Ed. Life, Oradea, 2002.

7. Steve Miller,  ,,Muzica crestina contemporana, un compromis cu lumea sau un factor inovator?”, Ed. Impact Media, Timisoara, 2001.

[1] J. Oswald Sanders ,,Calcati pe urmele Mele. Principii ale conducerii spirituale”, pag. 197.

[2] Idem 19, pag. 203.

[3] Nu pot accentua indeajuns importanta acestui factor in formarea de lideri deschisi, la curent cu experienta altora, in stare sa inteleaga factorii complecsi care intra in joc pentru buna functionare a unei biserici contemporane aflate intr-o societate cu un ritm accelerat de schimbare. Astfel de lideri vor fi mult mai putin in pericolul de a confunda variabilele culturale cu constantele biblice si nu vor deveni frane in indeplinirea functiilor bisericii prin obtuzitatea specifica lipsei de cunoastere.

[4] Nu este nimic mai distructiv pentru spiritul de echipa, decat deciziile luate in stil monarhic fara argumente viabile, de catre un lider cu personalitate dominanta, care face din propriile gusturi si simtaminte, legi pentru toata echipa si respectiv, biserica.  Consider ca pentru bunul mers al echipei de conducere, trebuie sa se stabileasca ca factor decisiv in luarea deciziilor, argumentul bine fundamentat, astfel reducandu-se considerabil de mult pericolul subiectivismului.

[5] Cred ca am reusit totusi sa demonstrez ca aceste aspecte sunt sustinute de oameni de talie superioara multora dintre noi, dpv spiritual, experential si chiar intelectual, astfel incat punctul meu de vedere nu este doar al meu, ci al multor crestini de valoare

[6] ,,…tu deci, care inveti pe altii, pe tine insuti nu te inveti?” Rom.2:21a.

Aspecte fundamentale ale bisericii 8

2.1.5. Orientata spre exterior

Prin o biserica orientata spre exterior, inteleg o biserica care are o ,,cultura” a evanghelizarii.  Astazi foarte multe biserici sunt orientate catre ele insele, majoritate activitatilor lor avind menirea sa satisfaca nevoile interne decat sa se adreseze celor nemintuiti.

Ne putem da seama unde ne aflam la acest punct daca raspundem onest la intrebarea:

,,Cate din activitatile noastre le proiectam avind in vedere in special pe cei pierduti, sau cate evanghelizari organizam pe an si cati membrii ai bisericii invita necredinciosi la aceste evanghelizari ?”.

Din pacate mult prea putine activitati ale bisericii sunt concepute avindu-i in vedere in special pe cei nemintuiti si chiar atunci cind se organizeaza evanghelizari, cei mai multi membrii ai bisericii le privesc tot ca ceva de care ei sa se bucure, un fel de eveniment  special al adunarii, care-i mai scoate din cotidian, astfel incit biserica se umple cu credinciosi in proportie de 97%. Ce este mai grav este faptul ca, chiar si liderii bisericilor au sentimentul ca evanghelizarea a fost un eveniment reusit daca biserica a fost plina, chiar daca tot cu crestini.

Totusi, ce este de facut in situatia aceasta ?

Consider ca una din solutii este eliberarea bisericii din corsetul activitatilor ei dese, care o au doar pe ea in centru[1] si angajarea bisericii in activitati concrete de ajutorare si misiune[2]. In aceste grupe mici de partasie, membrii bisericii trebuiesc efectiv invatati cum sa evanghelizeze. Pentru aceasta trebuiesc prelucrate teoretic si practic diverse metode de evanghelizare, pentru ca fiecare sa se simta in ,,siguranta” atunci cind abordeaza necrestini, pentru ca fiecare sa-si aleaga metoda care-l reprezinta cel mai bine deoarece fiecare din noi este bun pentru un anumit mod de abordare si pentru a fi siguri ca fiecare membru a inteles principiile de baza de care trebuie tinut cont pentru a face evanghelizare intr-un mod intelept si eficace.

Sunt destule materiale foarte bune care pot fi folosite in acest scop, de aceea nu voi insista decit asupra unei metode aflate cel mai la indemina noastra si totusi cel mai neglijate datorita unor factori multiplii tinind de mentalitate si/sau comoditate.

Este vorba de evanghelizarea prin relatii, adica prin cultivarea legaturii cu cei din sfera noastra de relatii ( rude, prieteni, vecini, colegi de servici, etc.)[3]

Avantajele unei astfel de strategii sunt multiple:

1.     Exista deja o punte de legatura.

2.     Se poate stabili o ,,tinta” clara si se poate ,,construi” o strategie masurabila pentru atingerea ei.

3.     Evenimentele familiale pot fi folosite pentru a practica o evanghelizare neagresiva intr-un context care nu reprezinta o ,,amenintare” pentru cel vizat.

4.     Deschide posibilitatea ca Evanghelia sa fie vestita in contextul vietii de zi cu zi, unde cuvintul se poate imbina armonios cu fapta[4], avind posibilitatea sa intrupam dragostea lui Hristos.

5.     Da responsabilitati clare fiecaruia, deoarece aproape fiecare va fi responsabil pentru cel cu care cultiva o relatie in vederea convertirii, ceea ce este un aspect important in cadrul formarii spiritului de ucenic.

6.     Creeaza un cadru, in care o eventuala invitatie la un eveniment evanghelistic, sa nu fie ceva fortat, ci sa curga natural.

Pe linga metodele diverse de evanghelizare personala, se pot practica diferite metode de evanghelizare colective cum ar fi:

1.     Evanghelizari standard, in care invitatii sunt confruntati in mod direct cu mesajul evangheliei ( de obicei tinute in cadrul cladirii bisericii ).

2.     Preevanghelizari pe subiecte de larg interes, tinute cam o data pe an in locatii neutre, inchiriate. Daca se poate, ar fi indicat sa fie invitati care sa fie bine pregatiti pe domeniul la care se adreseaza subiectul respectiv. Daca va fi sustinut  de vorbitorii bisericii este bine sa existe materiale de calitate pentru tratarea subiectului respectiv, materiale care sa fie bine asimilate de catre vorbitor si  corelate cu scripturile.

3.     Seri speciale pentru prieteni, in care sa se tina seama in mod deosebit de cultura contemporana. Indicat a se tine in alte zile decit cele de adunare pentru a nu da nastere la tulburari inutile din partea membrilor mai traditionalisti.

Consider ca  formarea unei biserici orientata spre exterior este absolut esentiala, deoarece doar intr-o astfel de biserica Dumnezeu investeste. O biserica egocentrica, va avea mari probleme chiar cu sine, deoarece in loc sa fie angajata in ,,luptele Domnului” va fi angajata in lupte de partide.

2.1.6. Cu viziune mondiala

Dupa cum conceptul flexibilitatii este o consecinta logica a conceptului contextualizarii, tot asa, conceptul viziunii mondiale este consecinta logica a conceptului anterior discutat si anume orientarea spre exterior.

O biserica cu viziune mondiala, este biserica formata din crestini cu viziune sau perspectiva mondiala. Iar un crestin cu perspectiva mondiala, este acela care a dobindit viziunea scopurilor mondiale ale lui Dumnezeu si, in supunere fata de El, a raspuns acestei viziuni intr-un mod practic; este omul al carui stil de viata a fost transformat in raport cu aceasta viziune si ascultare de Dumnezeu.[5]

De fapt o biserica cu viziune mondiala este o biserica orientata spre exterior, care nu-si limiteaza sfera de interes doar la imediata ei vecinatate, ci pina la marginile pamintului. Aceasta ar fi in concordanta cu mandatul dat de Domnul bisericii, in F.A. 1:8, unde intelesul corect nu este legat de o succesiune de sfere de interes[6], ci de sfere de interes ce trebuiesc atinse simultan si de care biserica trebuie sa se ocupe in acelasi timp, chiar daca accentul va cadea diferit pe fiecare din ele.

Consider ca ,,construirea” unei astfel de biserici ar avea parte de un sprijin deosebit din partea lui Dumnezeu, experientele unor biserici ce s-au hotarit sa se deschida astfel, fiind graitor.

Cum s-ar putea actiona pentru a ajunge o astfel de biserica ?

Voi trece in revista citeva metode la indemina pentru atingerea acestui scop:

1.                    Serii de predici pe subiectul misiunii, prin care biserica sa fie constientizata de responsabilitatea ce-i revine in misiunea mondiala si de faptul ca ea apartine Trupului mondial al lui Hristos.

2.                    Parteneriat cu organizatii misionare ca, Campus Crusade for Christ, Operation Mobilisation si altele. Invitarea regulata, de 2-3 ori pe an a unor reprezentanti ai acestor organizatii sau a unor misionari sustinuti de acestea pentru prezentarea situatiei de pe cimpul de misiune[7].

3.                    Pregatirea unui timp special, regulat[8], de rugaciune, in care sa se prezinte situatia din diverse tari folosind ca indrumar cataloagele emise in mod special de catre diverse organizatii misionare, sau accesind Internet-ul pe site-urile unde aceste organizatii prezinta aceste situatii.

4.                    ,,Adoptarea” unei tari sau a unei familii misionare pentru sprijin in rugaciune si financiar[9], sau numai sprijin in rugaciune.

Aici inchei ceea ce ar trebui sa fie, din punctul meu de vedere, tinta spre care ar trebui sa tinda orice biserica care doreste sa-si indeplinesca mandatul pe care i l-a dat Domnul Isus Hristos.

Pana aici a fost materialul scris cu 8 ani in urma. La toate acestea as vrea sa adaug si alte modalitati pentru a implementa o cultura a misiunii si evanghelizarii, modalitati pe care am inceput sa le practicam la Efraim.

a. Punerea la punct al unui program special pe timpul verii, in care odata pe saptamana sau la doua saptamani sa se renunte la programul obisnuit de biserica si sa se iasa in afara zidurilor. Pentru aceasta trebuie gandite din timp activitatile cu care biserica poate iesi in comunitatea invecinata (pentru idei sau inspiratie urmariti http://www.efraim.ro/pliant-program-de-vara-2013-art-282.html, http://www.efraim.ro/cu-isus-printre-oameni-event-329.html, sau http://www.efraim.ro/duminica-22-septembrie-2013-video-art-328.html unde veti gasi informatii despre programul de vara organizat de noi.

Legat de un astfel de program, mai ales daca nu ati mai facut asa ceva, va trebui sa pregatiti terenul cu cel putin 6 luni inainte de eveniment, deoarece biserica trebuie sa inteleaga de ce se iese din tiparele mostenite si cum se va face lucrul acesta. Pregatirea se poate face prin predici legate de mandatul facerii de ucenici, prin rugaciune duminica si in cursul saptamanii legata de acest subiect, etc. Deasemenea, acest program trebuie foarte bine organizat astfel incat la inceperea lui fiecare din cei implicati sa stie ce au de facut.

b.  Chiar inainte de cele 6 luni, ar fi indicat sa invitati misionari care sa povesteasca experientele lor de pe teren… Ganditi-va la orice modalitate prin care biserica sa fie motivata si incurajata pentru a face pasul iesirii in afara zidurilor. Noi am avut „Saptamana Misiunii”  finalizata cu „Duminica Misiunii” in care am invitat lideri din cadrul Agentiei Penticostale de Misiune Externa, care atat in programul de dimineata cat si in cel de seara au motivat si incurajat  biserica sa devina misionara.

c.  Daca aveti cadrul potrivit, incepeti un studiu pe cartea Faptele Apostolilor legat de misiune si evanghelizare. Folositi aceasta carte pentru a motiva oamenii la iesirea pe teren. Noi am inceput un astfel de studiu cu aproximativ un an inainte de programul de vara.

La ora aceasta pregatim un program de iarna pentru perioada sarbatorilor in care dorim sa revizitam zonele evanghelizate cu ocazia programului de vara.

Prin toate acestea urmarim sa schimbam cultura bisericii Efraim de la una orientata spre interior la una orientata spre exterior, iar ceea ce incepem ca evenimente (programul de vara si de iarna) sa devina o miscare permanenta, o valoare a bisericii. Scopul este de a ajunge sa ia nastere ceea ce noi numim Departamentul de Misiune si Evanghelizare, care sa includa echipe de misiune-evanghelizare care sa iasa regulat in afara zidurilor si astfel sa creeze o noua cultura care sa antreneze intreaga biserica.

Ca un plus la aceasta orientare ne gandim si la o implicare pe plan social, deoarece noi credem ca uneori o paine data celui flamand are valoarea unei predici din Ioan 3:16.

Bineinteles ca toate acestea cer timp si efort, dar aceasta este menirea bisericii. Pierdeti menirea si ati pierdut rostul existentei acesteia.

[1] Am vorbit despre aceasta mai pe larg la subcapit. 2.1.1. pag.10, tema ,,Lipsa timpului”.

[2] Vezi rolul grupurilor mici de partasie, sub.2.1.1., pag. 10, tema ,,Lipsa frontului de lucru specificat clar”.

[3] Acest principiu este folosit ca strategie de baza de catre firme ca AM-WAY si Forever, si este recomandat ca forma de evanghelizare de specialisti  ca Dr. Gene Carlson profesor la TCM International Institute.

[4] Acesta a fost dealtfel modelul lui Hristos, el pastrand contactul cu oamenii carora le vorbea in contextul vietii de zi cu zi, in contrast cu izolationismul practicat de farisei si care din pacate ne caracterizeaza astazi pe majoritatea crestinilor evanghelici.

[5] Dr. Jonathan Lewis  ,,O introducere in misiunea crestina mondiala contemporana”, vol. 1, pag.188.

[6] Daca Domnul ar fi vorbit aici de sfere de interes de care sa ne ocupam succesiv, pe masura ce terminam treaba in fiecare sfera pe rand, niciodata nu am mai iesi din Ierusalimul nostru, deoarece mereu ar mai fi suflete ce trebuiesc evanghelizate. La fel si in Iudeea noastra, samd.

[7] Vorbesc in special de misiunea transculturala, desi nu trebuie exclusa nici misiunea interna.

[8] O dată pe lună ar fi ideal, pentru a mentine treaz interesul pentru situatia bisericii din diverse puncte ale globului.Noi o facem saptamanal.

[9] Adoptarea este o metoda curenta in strategia misionara, sprijinul financiar putand fi in colaborare cu alte biserici care doresc ca impreuna sa ajute lucrarea misionară a unui misionar sau a unei familii misionare, in cazul in care o singura biserica nu o poate face.

Aspecte fundamentale ale bisericii 7

2.1.4. Bazata pe rugaciune

Sunt absolut sigur ca aici nu voi avea mult de argumentat deoarece orice crestin este constient de faptul ca daca Dumnezeu nu lucreaza, degeaba ne straduim noi sa facem ceva. Fara puterea Lui, tot ceea ce am discutat pana acum ramine o simpla filozofie lipsita de relevanta, deoarece lupta noastra este impotriva puterilor spirituale demonice (Ef.6:12), iar impotriva acestora doar puterea lui Dumnezeu ne poate ajuta.

Este de datoria conducerii bisericii de a concepe programul de rugaciune intr-un mod cit mai plin de vitalitate, astfel incit el sa devina punctul de atractie al serviciului de inchinare. Cei ce conduc rugaciunea trebuie sa fie buni motivatori, inspirati de Duhul Sfint, oameni ai rugaciunii puternice, care prin puterea Duhului si prin o ,,prezenta” invioratoare sa imprime un suflu plin de vitalitate ,,orei de rugaciune”.

De prea multe ori cei ce se ridica sa motiveze nu fac decit sa ,,stinga” duhul prin predici lungi si o ,,prezenta” apasatoare si rigida.  Un aspect foarte important pentru ca biserica sa raspunda cu putere la chemarea la rugaciune, este existenta unor tinte clare, cunoscute si acceptate de toti pentru a caror atingere biserica sa se roage cu entuziasm.

O biserica cu tinte clare si unanim acceptate, bine motivata, care stie cu exactitate unde se afla pe drumul catre atingerea acestor obiective, va fi o biserica care va sti pentru ce sa se roage si o va face cu insufletire.
De la acest punct as dori sa adaug cate ceva. Pana aici a fost materialul de acum opt ani, iar acum as dori sa adaug ceva la acest capitol.

In primul rand vreau sa intaresc cele spuse in 2005. Astazi in 2013 pot spune ca experienta a confirmat cele scrise mai sus. In  continuare voi relata modul in care noi incurajam rugaciunea nu pentru ca voi sa faceti la fel ci pentru a exemplifica o modalitate de crestere a factorului rugaciune.

Orele de rugaciune de marti si joi sunt compuse din doua parti majore:

a. Rugaciuni pentru probleme personale – in cadrul acestei parti toti cei care vor sa ne rugam pentru ei sau familiile lor ne spun problema iar noi ne rugam specific.

b. Rugaciuni strategice – in cadrul acestei parti impartasim celor prezenti scopurile si obiectivele bisericii, precum si pasii pe care vrem sa-i facem, apoi ne rugam specific pentru fiecare dintre acestea.

Avantajul unei astfel de impartiri este acela ca pastram un echilibru intre rugaciunile pentru nevoi personale si cele pentru nevoi comunitare. Un alt avantaj este acela ca rugaciunile sunt focalizate si tintesc spre scopurile pe termen lung ale bisericii, netezind cararile spirituale si inlaturand multe din barierele si rezistentele care pot aparea la schimbare. Evitam in felul acesta genul de rugaciuni dispersate si subiective.  Cei care participa in mod regulat la aceste intalniri de rugaciune asimileaza din mers viziunea bisericii, o sprijina prin rugaciune si ajung sa devina  promotori ai ei.

Deasemenea rugaciunile strategice de marti si joi difera. Cele de marti au in vedere obiectivele bisericii, iar cele de joi cuprind si orasul, judetul si tara noastra. Deci subiectele de rugaciune sunt in asa fel organizate, incat luate impreuna cele de marti si cele de joi sa cuprinda toate sferele de interes. In felul acesta ne rugam regulat pentru orasul si tara noastra.

Ideea este aceea de a avea si a implementa o viziune a rugaciunii si nu doar a avea niste ore de rugaciune. O astfel de programare vizionara asigura directie si focalizare, diversitate de subiecte, asigura integrarea viziunii bisericii in rugaciunea acesteia si elimina posibilitatea neglijarii anumitor domenii.

De aproximativ un an de zile ne rugam in acest mod, iar rezultatul este revitalizarea si imbogatirea atmosferei spirituale a bisericii, inviorarea duhului de rugaciune, eliminarea totala a senzatiei de plictiseala la programele de rugaciune si majorarea numarului de participanti la acestea.

Un alt aspect legat de rugaciune este infiintarea unor grupe de mijlocire care sprijina programul de duminica. Aceste grupe sunt formate din minim 3 frati sau surori care mijlocesc in timpul programului pentru ca Dumnezeu sa lucreze prin intermediul cantecelor, indemnurilor si predicilor. Aceste grupe se roaga intr-o alta incapere a bisericii pe tot parcursul serviciului. In fiecare duminica avem doua astfel de grupe, una dimineata si alta seara.

V-am impartasit pe scurt un exemplu practic a ceea ce poate inseamna o biserica „bazata pe rugaciune”. Bineinteles ca demersul nostru nu s-a incheiat aici.  In continuare avem planuri de dezvoltare a factorului rugaciune prin antrenarea intregii biserici in zile de post si rugaciune, in organizarea unor seri speciale de rugaciune care sa integreze lauda si inchinarea cu rugaciuni nascute din viziunea bisericii pentru crestere numerica si spirituala, umplere cu Duhul Sfant, efort misionar si evanghelistic, precum si rugaciuni pentru orasul si tara noastra.

                                                         – VA URMA –

Seminar ACID-BIG 5.4 – Administrarea cresterii bisericii

Sambata 5 octombrie a avur loc la Biserica Efraim seminarul “Administrarea cresterii Bisericii”. Datorita timpului scurt avut la dispozitie, materialele originale BIG 5.4 prezentate la Sovata au fost prelucrate si prescurtate pentru a fi adaptate contextului dambovitean.
La acest eveniment au participat 55 de persoane reprezentand biserici baptiste, penticostale si crestine dupa evanghelie din mai multe localitati din judetul Dambovita. Atmosfera a fost una buna, in care studiul s-a intrepatruns cu discutii in grup, unde fiecare biserica prezenta a putut sa aplice cele predate la situatia lor curenta.

Multumim si pe aceasta cale participantilor, pastorului Mihai Dumitrascu precum si sponsorilor care au facut posibil sustinerea acestui seminar.

Dorinta noastra este ca la anul sa putem sustine ultimul curs din seria BIG 5.4 numit “Biserici cu impact global”. Deasemenea au fost purtate discutii privind eventualitatea ca aceste cursuri sa poata fi reluate in diferite zone ale judetului, in mai multe episoade, dand astfel posibilitatea ca doritorii sa aiba parte de aceste resurse fundamentale pentru rodirea bisericilor lui Dumnezeu din judetul nostru.

Pana atunci va punem la dispozitie materialele video, caietul de curs precum si ppt-ul lectiei 3 deoarece aici au fost aduse unele modificari. Le puteti gasi in josul paginii.

Ppt-urile celorlalte lectii le puteti downloada de la adresa de mai jos de pe site-ul BIG-Impact. Spatiile goale din caiet se vor completa cu cuvintele scrise cu galben din ppt-uri.

Cei care vor sa aprofundeze pot gasi resurse suplimentare la adresa:

http://www.big-impact.ro/resurse/documente/

ACID-BIG 5.4 – Lectia 1 – Teologia biblica a cresterii – Laurentiu Funieru

ACID-BIG 5.4 – Lectia 2 – Cresterea naturala a bisericii – Mihai Dumitrascu 

ACID-BIG 5.4 – Lectia 3 – Factorii care influenteaza cresterea bisericii – Laurentiu Funieru 

ACID-BIG 5.4 – Lectia 4 – Administrarea naturala a cresterii bisericii (I) – Laurentiu Funieru 

ACID-BIG 5.4 – Lectia 4 – Administrarea relationala a cresterii bisericii (II) – Laurentiu Funieru 

ACID-BIG 5.4 – Lectia 5 – Administrarea biblica a conflictului (I) – Mihai Dumitrascu

ACID-BIG 5.4 – Lectia 5 – Administrarea biblica a conflictului (II) – Mihai Dumitrascu 

Aspecte fundamentale ale bisericii 6

2.1.3. Flexibila

Asa cum am specificat si in introducere, acest concept este strins legat de cel anterior, deoarece cultura nu este aceeasi in orice loc sau in orice timp. Tendinta tipic umana de a sacraliza anumite forme de exprimare cultica face necesara constientizarea continua a acestui adevar, daca nu vrem sa ne trezim intepeniti intr-un ritualism mort, irelevant si neproductiv.

Biserica se afla mereu in cautarea raspunsului optim la intrebarea: ,,Ce este dat odata pentru totdeauna si ce se poate schimba fara a compromite mesajul pe care trebuie sa-l transmitem lumii ?”. Adica ce este ,,o constanta scripturala” si ce este ,,o variabila culturala” ? De raspunsul la aceasta intrebare poate atirna reusita unei biserici in indeplinirea mandatului ei sau nu.

Din pacate istoria demonstreaza ca exista un ciclu care se repeta mereu, asemanator cu ciclul descris la capitolul muzicii crestine.

Ceea ce rezulta atunci cind raspunsul la intrebarea de mai sus nu este cel corect, se numeste institutionalizare.

Aici as dori sa ,,dau din nou cuvintul” lui Gene. A. Getz pentru a ne descrie fenomenul institutionalizarii.

,, Procesul de institutionalizare este un fenomen care se repeta in poporul lui D-zeu. Ceea ce face capcana acesta deosebit de periculoasa este faptul ca nu este legata exclusiv de biserica, ea aparind in mod natural oriunde sunt oameni care se aduna laolalta pentru a atinge anumite obiective. Oameni, plus structuri, plus foarte adesea timp, egal institutionalism…

Care ar fi simptomele institutionalismului ?

  1. Organizatia ( forma si structura ) devine mai importanta decit oamenii care o alcatuiesc.
  2. Indivizii incep sa functioneze in organizatie ca niste roti dintate intr-o masinarie.
  3. Individualitatea si creativitatea sunt pierdute in masa structurala.
  4. Atmosfera in organizatie devine amenintatoare, in loc sa fie deschisa si libera; deseori oamenii se tem sa puna intrebari delicate.
  5. Aranjamentele structurale din organizatie au devenit rigide si inflexibile.
  6. Oamenii servesc organizatia mai mult decit obiectivele pentru care a fost infiintata organizatia. Cu alte cuvinte, mijloacele au devenit scopuri (vezi fenomenul ,,spectatorilor profesionisti” descris la pag. 9).
  7. Comunicarea este deseori intrerupta, mai ales datorita unei atmosfere represive si formalismului.
  8. Oamenii devin prizonieri ai procedurilor lor. ,,Manualul cu reglementari interioare” devine tot mai voluminos, iar ideile proaspete devin tot mai putine si izolate.
  9. Obiectivul colectiv cedeaza locul unor multitudini de obiective fara legatura intre ele, de aici rezultind lipsa de unitate in organizatie, ca intreg ( adica nu exista un scop clar definit si unanim acceptat si nici o strategie unitara pentru atingerea acelui scop ).
  10. Moralul scade; oamenii isi pierd initiativa; devin descurajati si critici la adresa organizatiei si in special la adresa liderilor.
  11. Ierarhia devine tot mai dezvoltata complicind comunicarea si tot mai multi au sentimentul ca ,,ei nu conteaza” de fapt.”1

1 Gene A. Getz ,,Dinamica bisericii”, pag.221-222.

 

Avem aici o descriere progresiva a fenomenului institutionalizarii la care se poate ajunge daca o biserica nu vegheaza la aspectul flexibilitatii. Iar o biserica se mentine flexibila daca pastreza mereu intacta distinctia dintre absolut si relativ, intre ceea ce este o constanta biblica si ceea ce este o variabila culturala.

Mai jos am reprodus reprezentarea grafica a fenomenului institutionalizarii in dezvoltarea sa temporala. Se poate observa cum odata cu trecerea timpului variabilele culturale sunt tot mai mult considerate constante supraculturale, pina cind ajung sa ia locul adevaratelor constante supraculturale biblice. In acest moment biserica ajunge un loc al traditionalismului sec si are de facut alegerea intre a muri lent si sigur, sau a se reforma.

 

Institutionalism

fig. 1

INSTITUTIONALISM

Permite formelor culturale de slujire sa devina constante si sa inlocuiasca functiile principiilor biblice.

 

In concluzie, biserica trebuie sa ramina flexibila in domeniul adaptarii culturale, pentru a ramine relevanta continuu, deoarece cultura se schimba in timp; dupa cum cum spunea cineva: ,,Ieri, este o alta tara, in care ei faceau lucrurile altfel.”

In Romania, de la revolutie incoace, asistam la o schimbare a culturii in ritm galopant, datorita deschiderii granitelor culturale, astfel incit acum cind vorbim de cultura romaneasca nu mai intelegem acelasi lucru care se intelegea acum 15-20 de ani. Fenomenul globalizarii a afectat cultura locala traditionala si fie ca ne place sau nu, timpul nu se mai intoarce inapoi. Unele din lucrurile care s-au achimbat in mod radical sunt, ritmul, dinamicitatea, stilul si impactul audio-vizualului. Din pacate se pare ca cele mai multe biserici nu-si dau seama ce se intimpla, si se cramponeaza cu incapatinare de felul lor vechi, depasit si irelevant de a face lucrurile, in timp ce-si pierd tinerii si ritmul cresteri lor numerice este dezolant. Vor sa pozeze in aparatoare ale ,,adevaratei spiritualitati” in timp ce cresterea spirituala autentica a propriilor membrii lasa mult de dorit, atunci cind privim spiritualitatea prin prisma uceniciei roditoare si nu prin prisma prezentei regulate la serviciile bisericii.

Concluzionind la ultimile doua subcapitole ( contextualizata si flexibila ), o biserica care vrea sa prezinte un mesaj relevant pentru oamenii de azi, trebuie sa-si modeleze programul, predica, inchinarea, stilul muzical, organizarea, modalitatile de lucru, etc., astfel incit sa rezoneze cu ritmul, dinamicitatea, stilul si folosirea mijloacelor video in cultura societatii contemporane. Negresit ca aceasta trebuie sa se faca cu discernamint biblic real si in ritmul de schimbare pe care biserica il poate suporta fara a pune in pericol unitatea ei. Asta presupune o buna informare a membrilor, astfel incit acestia sa inteleaga ce se intimpla si o implementare a noii viziuni cu multa sensibilitate si intelepciune.

— VA URMA —

Aspecte fundamentale ale bisericii 5

2.1.2. Contextualizata

Acest concept este poate unul care creaza cele mai aprinse dezbateri intre liderii crestini si nu numai. Neinteles si neaplicat in mod corect poate intr-adevar crea mari probleme prin extremele la care deseori se ajunge. Una din extreme este aplicarea lui abuziva depasind limitele scripturale, alta fiind neglijarea lui aproape totala.

Ce este de fapt contextualizarea ?

Asa cum o arata si denumirea, este potrivirea a ceva sau a cuiva in un anumit cadru sau context dat.

Deci din punct de vedere al evanghelizarii :

1.     Contextualizarea este adaptarea celui ce vesteste Evanghelia la cultura ascultatorului.

2.     Contextualizarea nu inseamna pierderea identitatii ( de ex. Nu te faci betiv cu betivul.), ci construirea unui pod de legatura intre culturile celor doi.

3.     Contextualizarea nu are legatura cu continutul Evangheliei ci cu forma de prezentare a acesteia.

Deci contextualizarea tine cont de faptul ca biserica nu se dezvolta intr-un vid cultural si social ci intr-un cadru cultural specific, fata de care ea trebuie sa fie relevanta necalcind principiile biblice. De fapt contextualizarea tine cont de principiul intruparii folosit de D-zeu atunci cind a ales sa vorbeasca oamenilor prin Fiul ( Evrei 1:2), intruparea fiind de fapt contextualizarea Fiului lui D-zeu la cadrul umano-iudaic din zilele acelea. Acest principiu a fost foarte bine inteles si aplicat de catre Pavel (1 Cor. 9:20-23), dar nu a fost inteles de catre iudaizatori si intr-un anumit context Petru a fost mustrat public de catre Pavel, pentru lipsa sa de consecventa in aplicarea contextualizarii (Gal. 2: 14).

Deci o biserica contextualizata este :

1.     Biserica care cunoaste si intelege cultura ,,mediului inconjurator”.

2.     Biserica care prezinta o Evanghelie contextualizata ( limbaj, stil, dinamicitate, moduri de prezentare ).

3.     Biserica care-si dezvolta o ,,atmosfera culturala” cit mai asemanatoare ,,atmosferei culturale” a societatii, in lucrurile nepacatoase ( ce este pacat si ce nu ?). Aici vreau sa specific faptul ca principala bariera in calea contextualizarii ,,atmosferei culturale” nu este Scriptura, cum multi cred, ci traditia locala de interpretare a Scripturii, de aceea se impune revizuirea anumitor traditii locale in lumina unei exegeze serioase a textelor biblice, deoarece interpretarile ,,dupa ureche” au creat si creaza mari probleme cauzei lui Dumnezeu in lume.

Cultura societatii inglobeaza lucruri rele, lucruri bune si lucruri neutre din punct de vedere biblic. De aceea biserica are nevoie de discernamint pentru a elimina din cultura ei doar lucrurile rele din punct de vedere biblic.

Gene A. Getz in excelenta sa carte ,,Dinamica Bisericii” aparuta sub egida BEE International, documenteaza convingator faptul ca desi functia Bisericii constituie o constanta supraculturala, forma prin care ea si-a indeplinit functia a fost dintotdeauna o variabila conditionata cultural.[1]

Deci atunci cind vrem sa ,,construim” o biserica relevanta pentru societatea care ne inconjoara trebuie sa luam in considerare ca programul, predica, organizarea, inchinarea, modalitatile de lucru, dinamicitatea, muzica, etc., sa tina cont de ,,cultura”  celor la care vrea sa ajunga cu Evanghelia, fara sa compromita principiile si adevarurile cu adevarat biblice.

Aceasta implica stabilirea unui grup tinta  la care vrem sa ajungem, si stabilirea unei strategii specifice prin care sa ajungem la el.

Personal as recomanda ca grup tinta tinerii si familiile tinere, situate cumva in jurul virstei de 25 de ani, deoarece ei pot fi modelati pentru a fi ucenici, mult mai usor decit cei virstnici si sunt mai pregatiti sa inteleaga complexitatea unei lucrari intr-o biserica contemporana, aflata intr-o societate cu un ritm de schimbare accelerat. Aceasta nu inseamna bineinteles neglijarea celorlalte categorii de virsta, ci doar focalizarea pe aceasta categorie, stiut fiind faptul ca focalizarea produce eficienta, pe cind dispersarea distruge eficienta.

In continuare doresc sa tratez in treacat un subiect controversat si anume muzica crestina, deoarece crestinii dintotdeauna s-au inchinat folosind cintecul.

Pentru aceasta doresc sa-i ,,dau cuvintul” lui Steve Miller, autorul cartii ,,Muzica Crestina Contemporana, un compromis cu lumea sau factor inovator ?”, carte pe care eu personal o consider foarte bine documentata si care m-a facut in urma dovezilor prezentate sa-mi schimb in buna parte parerea pe care o aveam despre stilul contemporan de muzica crestina. O recomand tutror celor care vor sa studieze acest subiect in mod obiectiv si cu simt critic.

Astfel el afirma ca :

,, Fiecare perioada de tranzitie muzicala urmeaza un model ciclic:[2]

1.    Prima etapa pe care o numim separare, considera ca vechile forme muzicale sunt inradacinate in traditia bisericii. Aceste stiluri sunt relevante exclusiv pentru cei care au crescut in biserica, fiind straina celor neinitiati. Stilurile de muzica ale bisericii sunt diferite de cele laice, cele doua fiind intelese de oamenii de rind ca muzica sacra, respectiv laica. Ceea ce a fost odata sare si-a pierdut acum puterea de a sara, deoarece s-a separat de lumea ,,reala” (dpv muzical) si nu o mai penetreaza.

2.    Astfel ajungem la cea de-a doua etapa numita integrare. Inovatorii, convinsi ca formele depasite impiedica inchinarea sincera, adopta limbajul muzical, uneori chiar melodiile oamenilor de rind, stirnind astfel reactia traditionalistilor. Poate ar fi bine de remarcat ca printre cei ce au fost astfel de inovatori se inscriu si nume celebre ca Martin Luther, Isaac Watts, Charles Wesley, Jonathan Edwards, Charles Finney, D.L. Moody si Ira Sankey partenerul muzical al acestuia, William Booth fondatorul celebrei Armate a Salvarii…Gardienii trecutului contraataca si astfel…

3.   Ajungem la a treia etapa, conflictul. In acest moment inovatiile sunt etichetate drept compromis cu lumea, nebiblice, muzica draceasca, inlocuirea unei muzici bune cu o muzica ieftina si asa mai departe.

4.   Urmeaza a patra etapa, innoirea. Desi innoirea nu este in intregime datorata doar schimbarii muzicii, ea este intarita de puterea de comunicare a acestei unelte. Inchinarea se face din nou in limbajul oamenilor, iar muzica bisericii devine parte integranta a vietii de zi cu zi a credinciosilor, pe masura ce acestia poarta mesajul cintarilor in inima lor dincolo de zidurile bisericii, in fabrici si-n piete.

In final, ceea ce odata era nou si proaspat, dintr-o data devine standard. Ceea ce odata era condamnat ca secular, isi gaseste acum locul in cartile de cintari si este considerat ca fiind sacru. In acelasi timp insa, stilurile populare ale oamenilor de rind sunt in continua schimbare, raminind astfel o continua dihotomie intre traditional si popular. Ceea ce odata exalta, sporeste astazi plictisul. Cu toate acestea nimeni nu ar visa sa adopte formele populare ,,lumesti”. Si astfel ne gasim din nou in etapa intii a ciclului, iar istoria se repeta.

Contextualizarea este deci calea prin care biserica poate comunica eficient Evanghelia societatii inconjuratoare. Ea are in vedere toate aspectele prin care biserica se poate ,,face in toate lucrurile asemenea celor carora se adreseaza”, mai putin pacatul. Iar pacatul este ceea ce Biblia defineste ca fiind pacat, nicidecum gusturile si obiceiurile personale sau cultice.

Secretul comunicarii eficiente este, dupa cum bine se stie, adresarea ,,pe limba celuilalt”. Acest principiu este bine inteles si aplicat de catre majoritatea predicatorilor. Totusi, in mod ciudat, atunci cind este vorba de extinderea aceluiasi principiu la toate slujirile bisericii, aceiasi oameni sunt  aparatorii ,,pina la moarte” a unor forme de exprimare invechite si irelevante pentru cei carora li se adreseaza.

Deci pentru a ,,construi” o biserica relevanta in societatea contemporana, trebuie sa observam cu atentie care sunt caracteristicile culturale nepacatoase ale acestei societati si in special ale grupului tinta caruia vrem sa ne adresam si apoi sa ,,construim” o cultura a bisericii cit mai asemanatoare ,,culturii grupului tinta”, reducind astfel la minim barierele culturale inutile ce se interpun intre noi si ei, realizind astfel o comunicare eficienta.

                                                                           VA URMA

[1] Gene A. Getz  ,,Dinamica Bisericii”, pag.27-39

[2] Steve Miller  ,,Muzica Crestina Contemporana, compromis cu lumea sau factor inovator ?”, pag.119-120.