Conferinta AMEC

Anul acesta biserica noastra va gazdui conferinta AMEC. Tema conferintei este: „Problemele cu care se confrunta copiii“. In zilele noastre, copiii se confrunta cu probleme unice pentru generatia lor. Noi credem ca Dumnezeu este raspunsul la problemele lor, si de aceea, in timp ce cauti sa le prezinti Evanghelia, noi vrem sa te ajutam si in mod practic sa stii cum sa-i ajuti pe copiii cu care lucrezi.

Conferinta este mai mult pentru invatatorii de scoala duminicala si pentru cei care vor sa se implica in acest departament.

DATA: 30 Martie

ORA: 9.00-15.00

Slujind celor in nevoie

In cele 4 luni de la infiintarea Departamentului Social, biserica Efraim a reusit sa se implice in nevoile a peste 30 de familii, ajutand cu haine, hrana si bani. Ajutorul a insumat peste 3000 de lei si zeci de kilograme de zahar, ulei, faina, orez, malai, paste fainoase, conserve, etc. Toate acestea au provenit exclusiv din donatii. Acum cu ajutorul dumneavoastra vrem sa facem un pas mai departe in calitatea slujirii noastre…

Manifestul Tanarului Crestin

Tineretea este, prin excelenta, o perioada a intrebarilor, a indoielilor, a temerilor. Daca Dumnezeu ne-ar fi creat cu o minte plina de raspunsuri, ne-am fi nascut batrani, ca in faimosul caz cinematografic al lui Benjamin Button. Dar nu, ne nastem cu mintea imaculata, alba ca o foaie de hartie, si primii pasi ii facem nascand, la randul nostru, intrebari. Pentru aceasta avem langa noi, sau ar trebui sa avem, parinti care se ne dea raspunsurile, prompt, pertinent si eficient. O tinerete tulburata de neraspunsuri este un dezastru, asa cum s-a vazut in milioane de cazuri. Din acest motiv, dupa ce am ajuns la o varsta la care intrebarile se impletesc cu impulsurile hormonale, raspunsurile trebuie sa vina de la oamenii intelepti, maturi, care au dovedit, in si prin viata lor, ca pot fi parinti (indrumatori) spirituali. De la oamenii coerenti, care au stiut sa zideasca un paravan impenetrabil in fata ispitelor, care inteleg mecanismul acestora si au dezvoltat mijloace suficient de puternice pentru a le respinge.

Traim in epoca unui festin idolatru. Suntem bombardati din toate partile, coplesitor, de ispite care tintesc exact intrebarile cu care ne trezim si pe care le ducem in buzunare, zi de zi. Alcoolul, drogurile, pornografia, misticismul de mana a doua, sunt tot atatea lumi in care ne putem refugia pentru a ne uita intrebarile. Practic, invitatia de a adera la ele este omniprezenta. Granita care desparte moralitatea de imoralitate a devenit astazi mai subtire decat o foaie de hartie. Ne trezim uneori dincolo de gardul Imparatiei, si asta se intampla pentru ca suntem lipsiti de raspunsuri prompte, pertinente si eficiente.

Cine suntem? Care este scopul vietii noastre? De ce suntem creati cu o dimensiune sexuala care ne arde pe dinauntru? De ce suntem invitati sa gustam din mizeria acestei lumi? De ce avem nevoie de relatii puternice pentru a respinge aceasta invitatie? Cum trebuie sa arate aceste relatii? Sunt intrebari la care doar oamenii cu viziune, oamenii inzestrati cu capacitatea de a vedea lumea in ansamblu, de pe varful muntelui, pot raspunde.

Suntem tineri si exuberanti. Suntem insetati dupa marile concepte. Ne intereseaza omul si Dumnezeu. De aceea avem nevoie de un sistem de gandire, coerent si aplicativ, care sa circule in noi precum sangele. Suntem in perioada cresterii. Avem nevoie de hrana consistenta, avem nevoie de provocari pentru minte, astfel incat nevoia raspunsurilor sa ne domine viata. Iar aparitia lor sa ne dea odihna, precum dau odihna trupului mineralele hranitoare care circula in sange. Avem nevoie de invatatura aseptica, suculenta, delicioasa, care sa ne creasca pofta pentru adevar.

Avem nevoie de oameni inzestrati cu un impecabil simt didactic, care sa stie sa lege si sa dezlege inaintea noastra un sistem, care sa ne ofere perspective tridimensionale asupra unei probleme (la fel ca in cubism), care sa ne faca sa intelegem consecintele faptelor noastre (sahisti performanti in viata), anticipandu-le si descriindu-le cu asupra de masura. Nu avem nevoie de haos. Suntem deja in el. Avem nevoie de maini precise, ne-tremuratoare, care sa ne extraga din haos, fara a ne rani.

Daca societatea L-a ucis pe Dumnezeu, Biserica trebuie sa-L invie, de milioane de ori, de cate ori inima unui tanar bate pentru o intrebare. Avem nevoie de Biserica. Pentru aceasta, e nevoie sa fim intrebati despre intrebarile noastre de catre Biserica, sa fim intrebati despre raspunsurile noastre de catre Biserica. Ni se pare anormal ca oamenii care ne vorbesc de la amvon sa o faca fara a avea ca punct de reper problemele noastre. Nu ne place sa fim ignorati, pentru ca tineretea, epuizata de neraspunsuri, se transforma in rebeliune, iar trupurile noastre devin campuri de razboi intre ceea ce gandim si ceea ce simtim. Avem nevoie, deci, de performanta. Performanta este singura capabila a anula sentimentul de rusine, iar atunci cand intelegem ca credinta este de fapt performanta, inspiram oamenii din jur si ii facem sa spuna, precum curva Rahav: „Stiu ca Domnul v-a dat tara aceasta, caci ne-a apucat groaza de voi, si toti locuitorii tarii tremura inaintea voastra. Fiindca am auzit cum, la iesirea voastra din Egipt, Domnul a secat inaintea voastra apele Marii Rosii si am auzit ce ati facut celor doi imparati ai amoritilor dincolo de Iordan, lui Sihon si Og, pe care i-ati nimicit cu desavarsire. De cand am auzit lucrul acesta, ni s-a taiat inima si toti ne-am pierdut nadejdea inaintea voastra; caci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu sus in ceruri si jos pe pamant.”

Avem nevoie de Dumnezeu. Intelegem ca El ne poate semnifica, El este sensul vietii noastre, El este raspunsul, in completitudinea lui (deductiv, deci). Avem nevoie de o relatie cu Semnificatul nostru, pentru a deveni semnificanti intre cei din jur, avem nevoie de Sensul nostru, pentru a deveni curenti influenti intre cei din jur, avem nevoie de Raspunsul nostru, pentru a deveni raspunsurile intrebarilor celor din jur. Si, mai ales, invers, avem nevoie de Raspuns, pentru ca viata noastra sa aiba un Sens, avem nevoie de Sens, pentru ca viata noastra sa aiba o Semnificatie.

Tineretea nu este o gluma. Tineretea este prima linie a celui mai cumplit razboi din univers: cel dintre Dumnezeu si Satana. Cand tinerii sunt ignorati, Dumnezeu pierde. Inevitabil!

Scris de Daniel Muresan

preluat de pe site-ul http://irisologie.wordpress.com/2013/02/25/manifestul-tanarului-crestin/

Redescoperind Ucenicia- o istorie necoafata 1/3

As vrea ca de la inceput sa clarific faptul ca in continuare redau  experienta mea si reflectarea proprie asupra acesteia. Fara a avea intentia sa lezez pe nimeni sau nici o institutie sau cult ea reprezinta o parte din calatoria mea, departe de a fi liniara.

M-am nascut intr-o familie de oameni credinciosi modesti, muncitori la Uzina Dacia. De la tata am invatat cinstea iar de la mama dragostea pentru educatie. Am fost primul din 9 frati si todeauna am stiut ca se asteapta de la mine sa actionez cu responsabilitate si ca trebuie sa sacrific pentru ceilalti.

Cu toate ca am invatat sa citesc pe Biblie, crestinismul, in toata perioada copilariei, mi s-a parut ca este un set de reguli mult prea greu de urmat si Dumnezeu o persoana pe care oricat de mult incercam, nu reuseam sa o multumesc. Un temperament spontan combinat cu o inteligenta nativa de a obtine rezultate pacalind procesul nu m-au ajutat deloc. Imi amintesc de sute de momente in care incercam sa traiesc ca un crestin fara sa fiu de fapt. Si … pur si simplu nu imi iesea.

Acest dualism, intre ceea ce vroiam sa fiu si ce eram de fapt, m-au condus in adolescenta la disperare. La inceputul clasei a zecea criza din viata mea a atins cote maxime. Ma framanta groaznic fapul ca nu puteam gasi un scop pentru care sa se merite sa traiesc. Ma gandeam adesea la renuntare la viata. Citeam foarte mult sperand sa gasesc raspunsuri la intrebarile care ma tineau pana si noaptea treaz dar pe zi ce trecea ma afundam si mai mult. Atunci Dumnezeu mi-a vorbit in asa fel incat sa il inteleg. Am descoperit dragostea Lui si l-am cunoscut asa cum este El nu cum mi-l imaginam eu.

Deodata parca totul a devenit nou. Culmea pentru mine, am gasit raspunsuri in cartea pe care o abandonasem de mult – Biblia.  Atunci doua pasiuni s-au nascut in inima mea: pasiunea pentru Dumnezeu si pentru oamenii pierduti.

Urmatorii ani au fost foarte confuzi pentru mine: pe de o parte marcati de bucuria mantuirii, pe de alta plini de neclaritate din cauza mediului legalist si a lipsei de invatatura serioasa din Cuvantul lui Dumnezeu in biserica la care mergeam in aceasta perioada de timp.

Cand am terminat liceul, m-am mutat la Pitesti. Aici am inceput sa merg la o noua biserica de care m-am indragostit. Pasiunea pastorului pentru evanghelizare a facut sa cred ca acesta este locul in care trebuie sa fiu. Din pacate insa in lipsa unei invataturi consistente din Cuvantul lui Dumnezeu si a unei viziuni care sa includa cresterea, curand viata mea a intrat intr-un cerc vicios. M-am implicat in orice era posibil. Orice nevoie o interpretam ca o chemare pentru mine. Am ajus sa predic de 4-5 ori pe saptamana, sa merg la orfelinate, la azilul de batrani, in vizita la spitale si in alte nenumarate locuri. In acelasi timp realizam ca sunt tot mai gol. Am renuntat la facultate de 2 ori pentru ca nu aveam timp sa invat. Ma indreptam spre prapastie si nu vedeam.

Daca ar fi sa descriu perioada aceasta cel mai bine mi se pare creionata de paradigma fanaticului: “persoana care atunci cand isi pierde directia isi dubleaza viteza”. Nu mai stiam cine sunt, de ce fac ceea ce fac, nu mai aveam partasie cu Dumnezeu dar in fiecare zi aveam mai multe activitati ca sa imi umplu golul ramas si sa nu cumva sa am timp sa ma intalnesc cu mine sau cu Dumnezeu. Stiam ca trebuia sa ma opresc dar nu puteam pentru ca “este nevoie de mine” Biserica ajunsese pentru mine un stres pentru ca mi se parea ca de mine depinde totul. In fiecare zi ma durea capul si stomacul si adesea nu puteam dormi.

Uitandu-ma inapoi ma intreb ce m-as fi facut daca Dumnezeu nu ar fi intervenit in viata mea. Imi aduc aminte de una din rugaciunile pe care le-am facut in perioada in care mi-am predat viata lui Dumnezeu; a fost cam asa: “Doamne vreau sa fiu al Tau in totul si te rog modeleaza-ma Doamne cum vrei tu chiar daca nu imi va placea.” Si a facut-o intr-unul din cele mai dureroase moduri. Pentru o chestie nesemnificativa a intervenit o neintelegere intre mine si

pastorul Bisericii, conflictul a excaladat si atunci a trebuit sa ma opresc din slujire. Deodata tot ce construisem pana atunci s-a prabusit ca un castel de nisip lovit de piciorul unui trecator neatent. Nu am mai vazut nici un viitor. Am crezut ca viata mea s-a terminat. Un an de zile am zacut fara sa fac nimic semnificativ. Dormem mult si incercam sa inteleg ce m-a lovit.

Astazi uitandu-ma inapoi cred ca a fost unul din cele mai bune lucruri care mi s-au intamplat vreodata. Dumnezeu m-a scos dintr-o viata fara fundament, fara substanta. M-a scos dintr-o viata superficiala, aproape de demagogie. Cu mana ferma, m-a oprit cand singur nu eram in stare sa ma mai opresc. Si tot El in bunatatea Lui, m-a indrumat spre etapa urmatoare a vietii.

(Va urma)

Alex IlieNascut intr-o familie de crestini din judetul Arges, Alex a simtit chemarea pentru “ceva special” din copilarie.A devenit crestin in primul an de liceu, perioada in care impreuna cu mantuirea a dobandit pasiunea pentru Dumnezeu si pentru oameni. În 2002 a terminat Facultatea de Teologie iar în 2003 Facultatea de Sociologie-Psihologie, ambele în Bucuresti. In prezent este student la master in studii interculturale la Fuller Theologial Seminary in SUA.
In timpul liceului s-a implicat in diferite lucrări: cu copiii orfani, cu batranii din azilul din Pitesti sau cu oamenii de la spital. Pasiunea pentru oamenii care nu il cunosc pe Dumnezeu il energizează continuu; din pacate lipsa focalizarii a făcut ca rezultatele din acea perioada sa fie mediocre.
In timpul facultatii intalnirea cu Organizatia Studentilor Crestini Evanghelici din Romania reprezinta un moment definitoriu: intelege principiile focalizarii si valoarea procesului cel putin la fel de important ca rezultatul. Este parte din echipa care porneste lucrarea crestină printre studentii din Pitesti, miscare pe care o coordonează pana în 2006.
Intre anii 2002-2004 preda la Liceul Teologic Elim din Pitesti iar in ultima parte a acestei perioade lucreaza ca director al acestuia.Din ianuarie 2005 se alatură echipei OSCER la nivel national: in primii ani face munca de pionierat in zona de centru a tarii, apoi coordoneaza zona de sud si centru, iar din noiembrie 2007 slujeste in pozitia de coordonator national.In perioada 2003-2008 impreuna cu altii vede tot mai mult nevoia unei noi biserici relevante in Pitesti. Din ianuarie 2008 coordoneaza echipa de conducere a Bisericii Petra.
Este casatorit cu Nati din 2004, impreuna incercand sa fie o binecuvantare pentru tot orasul Pitesti si nu numai. Au impreuna 4 copii extraordinari care ii provoaca sa duca ucenicia la un nivel mai personal si mai profund.

Adaugare versus multiplicare

,,Odata un tata a oferit celor doi fii ai sai posibilitatea de a alege intre a primi un dolar pe saptamina, timp de 52 de saptamani sau a primi un cent in prima saptamana si suma dublata in fiecare din saptaminile urmatoare. Unul dintre fii a ales dolarul. Celalalt a spus:,,Tata, eu incerc centul. Sa vedem ce iese’’. Toti stim cine castiga: fiul care ia centul si-l dubleaza in fiecare saptamina. Castigul lui este uluitor. Pina la sfarsitul anului, fiul care a inceput cu un cent va avea destui bani ca sa poata achita datoriile Statelor Unite si sa-i mai ramina si lui din belsug.’’

Tu ce raspuns ai fi dat la aceasta propunere?

Adaugarea nu este acelasi lucru cu multiplicarea. Asa ne spune Pavel in 2 Tim 2:2: ,, Ce ai auzit de la mine in fata multor martori incredinteaza la oameni de incredere care sa fie in stare sa invete pe altii.” Este vorba de 4 generatii de credinciosi.

O analiza simpla arata ca suntem mult mai tentati ( si obisnuiti ) sa investim timpul, energia si resursele noastre in organizarea de evenimente mari, programe noi, conferinte dar mai putin sa selectam un crestin cu potential in care sistematic sa investim tot ceea ce Dumnezeu ne-a invatat .

Investitia focalizata intr-o persoana este mai grea, cere disponibilitate, renuntare, bani, efort. De aceea fiind calea mai ingusta este si putin aleasa. Este mai usor doar ,,sa fii parte din multime’’ si altii sa predice pentru tine.

Pe Bogdan l-am cunoscut acum 10 ani. Atunci era student la ASE. Timp de 1 an de zile am mers in caminele din Constructii si Agronomie pentru a vesti Evanghelia. Dintre toti aceia cu care am stat de vorba doar Bogdan a demonstrat ca este  pamintul bun care face roada in rabdare. Am devenit prieteni, l-am invitat acasa, l-am introdus in familia mea, mi-a vazut casnicia, am fost acasa la el sa-i cunosc parintii, pe stadion la fotbal impreuna (sportul lui preferat) si l-am invitat sa fim ucenicii Domnului impreuna studiind Scriptura si mergind in evanghelizare.

Dupa absolvire Bogdan s-a angajat la banca unde a schimbat complet imaginea colegilor lui ( in bine bineinteles) despre cum este cu adevarat Dumnezeul lui. Apoi desi era gata sa fie promovat a simtit chemarea Domnului lui la misiune ,,full time’’ printre adolescenti in cadrul misiunii Purtatorii de Faclie.

A cerut timp dar a meritat.V-as dori sa-l cunosteti pe Bogdan , a-ti fi incurajati. Dar poate mergeti in taberele organizate de ei si il veti cunoaste!!!!!

Fiecare crestin este dator sa-si puna doua intrebari, spune Walter Henrichsen in cartea ,,Ucenicii se fac nu se nasc’’:

  • Cine este Pavel al meu? Cine este cel de la care invat, cel care ma ajuta sa fac si eu ucenici? si apoi:
  • Unde este Timotei al meu? Unde este cel pe care eu, la rindul meu, il ajut sa formeze ucenici?

Voi cum a-ti raspunde la aceaste intrebari?

Cosmin Arjan a absolvit Facultatea de Medicina Veterinara din Bucuresti, in anul 1994. A profesat ca medic veterinar 4 luni la Fieni- Dambovita, dupa care a simtit chemarea de a sluji ca misionar in cadrul Misiunii Alege Viata. In prezent este coordonator national al departamentului Miscarii Conduse de Studenti. Este pasionat de suprematia lui Dumnezeu in misiune printre natiuni, precum si de motivarea, echiparea, dezvoltarea si mentorarea ucenicilor lui Hristos. Este casatorit cu Marta si au doi copii, Eliza si Levi.  

Omul potrivit la locul potrivit

Nu este greu sa observam ca in bisericile noastre avem putini slujitori pasionati, dar si mai putini slujitori pasionati, pregatiti si eficienti.

Fiecare dintre noi, ca lideri slujitori, cautam sa extindem lucrarea bisericilor noastre pe mai multe directii, dar ne lovim in acest context de absenta “oamenilor potriviti” pentru asemenea efort.

Incercarile unora dintre noi, in acest caz, merg in directia “echiparii”, “instruirii” potentialilor slujitori, efortul nostru rezumandu-se in fapt la oferirea de cunostinte, informatii din diferite cursuri si materiale – bune si necesare de altfel – dar fara sa “produca” rezultatul dorit: un om “potrivit” care “sa faca lucrarea sa mearga”.

Altii, facand un pas in plus, incercam sa oferim informatii si cunostinte necesare unor slujitori potentiali care au daruri spirituale si abilitati potrivite.
Dar si in aceste situatii observam adesea ca lucrurile nu progreseaza armonios si constant.

Ce lipseste? Care este “buba”? Este dorinta sau asteptarea noastra gresita?
Nu/Nicidecum!

Expresia „Omul potrivit la locul potrivit”  comunica un principiu al bunei functionalitati a oricarei biserici sau organizatii, o conditie majora a eficientei si eficacitatii care îşi are baza in felul cum Dumnezeu a gandit rolul si rostul nostru in Trup: „…. Dumnezeu a pus madularele in trup, pe fiecare asa cum a voit El” si „ ….fiecare din voi sa slujeasca altora dupa darul pe care l-a primit” (1 Cor  12:18 si 1 Petru 4:10b).

De aceea, o buna parte din efortul nostru ca lideri se canalizeaza pe implementarea acestui principiu in viata si lucrarea bisericii noastre. Fiecare dintre noi cautam sa atingem viziunea primita de la Dumnezeu alaturi de o echipa functionala. Cine nu si-ar dori oameni potriviti langa el?

Nu ar trebui, insa, ca privind la daruri si la competente, sa uitam o componenta vitala a „omului potrivit”: aceea privind atitudinea inimii lui in slujire – caracterul.
Pentru ca dincolo de inzestrari si cunoastere, de darurile primite, caracterul constituie suportul acestora si deci garantia implinirii scopului propus.
Hristos a ajuns pana in final pe tronul de glorie al Tatalui pentru ca El i-a iubit pe ai Sai „pana la capat”, si si-a dus lucrarea pana cand „s-a ispravit!”.

Bob Gass, autorul unui ciclu de meditatii zilnice, povesteste ca editorul ziarului Bellefontaine Examiner din Ohio, Gene Marine, a trimis un reporter sportiv nou pentru a se documenta cu privire la un mare meci. Reporterul se intoarse la ziar fara nici un articol. “Care este povestea?” intreba Marine. “Nu este nici o poveste”, replica reporterul. “Cum?” urla Marin, “si de ce ma rog?” “Pentru ca nu a avut loc nici un meci”, raspunse reporterul. “Nici un meci? Ce s-a intamplat?” il chestiona Marine. “S-a prabusit stadionul”. Neputand sa-si creada urechilor editorul intreba: “Si unde este articolul despre prabusire?” Dupa o liniste stanjenitoare, reporterul raspunse: “Nu aceasta a fost sarcina mea, domnule”. Inutil sa mai spunem ca acesta a fost sfarsitul carierei sale.

Pentru ca intalnim des atitudini asemanatoare, sa nu uitam ca un rol important al nostru, ca lideri, este si acela de a fi modele pentru ceilalti. De aceea, intr-o lume tot mai egoista si mai lenesa, preocuparea pentru cultivarea unui caracter integru,  a unei inimi/atitudini in slujire ca a lui Hristos, trebuie sa fie prioritara.

Care este metoda?
In loc de raspuns, as intreba: cunoasteti o alta metoda decat cea aplicata de Marele Invatator si Dumnezeu – Isus Hristos: ucenicia? Ucenicia care inseamna transmiterea vietii, a valorilor Imparatiei, prin intrupare, ilustrare si explicare/invatare?
Si cunoasteti un alt cadru mai potrivit pentru ucenicie decat acela in care a ucenicizat Hristos? Un cadru care combina armonios relatiile personale de grup, individuale si in public?
Apostolul Pavel a inteles bine acest principiu, l-a aplicat cu perseverenta, iar roadele au fost pe masura:
2 Timotei 3:10-11 “Tu insa ai urmarit de aproape invatatura mea, purtarea mea, hotararea mea, credinta mea, indelunga mea rabdare, dragostea mea, rabdarea mea, prigonirile si suferintele care au venit peste mine in Antiohia, in Iconia si in Listra. Stii ce prigoniri am rabdat. …..”
Faptele Ap 20:20 “Stiti ca n-am ascuns nimic din ce va era de folos si nu m-am temut sa va propovaduiesc si sa va învat inaintea norodului si în case…..”

Nascut pe 11 Decembrie 1955, la Baia Mare, intr-o familie de credinciosi baptisti, tatal fiind pastor, Ovidiu a beneficiat inca din copilarie de o crestere sanatoasa si de posibilitatea de a auzi Cuvantul Domnului.  Convertirea s-a produs mai tarziu, la varsta de 19 ani si a fost urmata de o dedicare puternica fatade procesul de instruire si formare pentru lucrare. Inca din Ianuarie 1977 a intrat in procesul de ucenicizare dezvoltat de organizatia Navigatorii, a continuat in cadrul lui Campus Crusade for Christ, din 1985 in cadrul programului BEE si mai tarziu a urmat cursurile teologice dezvoltate in tara de London Bible College. De asemenea a absolvit studiile de teologie pastorala din programa Advanced Training Studies – BEE. Desi dupa absolvirea in 1980 a cursurilor universitare a urmat o cariera tehnica, lucrand in special in proiectare, adevarata chemare a fost spre slujirea lui Dumnezeu si a bisericii Sale. A lucrat cu copiii, cu tinerii, s-a implicat in procesul formarii de ucenici si din 1988 a fost ales ca pastor al Bisericii Crestine Baptiste din Galati. S-a dedicat acestei chemari si slujiri full time, din 1990. Este casatorit cu Mioara din anul 1978 si are doi copii, Iulian si Iulia Dorothea.Pastoreste in prezent alaturi de alti doi pastori biserica baptista “Sfanta Treime” din Galati si este in prezent Secretarul Comunitatii bisericilor baptiste de Braila. Ovi este unul dintre membrii fondatori ai BIG Impact, membru in Bordul de conducere si coordonator regional BIG (Braila-Galati). Ii place jocul de sah, muntele si lectura

Informare sau formare?

Atunci cand punem in contrast focalizarea pe programe cu focalizarea pe ucenicie, de fapt punem in constrast atat modalitatea de lucru cat si roadele lucrului nostru.

Rick Warren spunea ca biserica moderna nu mai are nici maini si nici picioare, in schimb poseda o gura mare.

Aceasta imagine plastica prezinta foarte bine efectele pe termen lung ale concentrarii pe program si ale neglijarii misiunii.

In timpul programului, accentul cade pe predica… lumea sta pe scaun si asculta, este de acord sau nu, ii place sau nu, dupa care fiecare pleaca acasa, iar unii, foarte putini, cauta sa puna in practica cele auzite.

Ucenicia este confundata cu ascultarea de predici, iar efectul pe termen lung este cresterea gradului de informare a membrilor.

Din pacate, studiile arata ca doar o parte a membrilor sunt caracterizati de un stil de invatare abstract. Asta inseamna ca foarte putini invata doar din predica duminicala. De obicei, acestia devin la randul lor predicatori, si cum nu stiu alt stil de invatare, vor continua sa invete pe altii in acelasi mod in care au invatat si ei, ciclul repetandu-se la nesfarsit.

Rezultatul este o biserica in care cei mai multi membrii nu fac nimic fiind redusi la rolul de ascultatori ai predicilor „celor alesi”.

V-ati gandit vreodata ce s-ar intampla daca scolile nu ar avea si ore de practica? Ce fel de meseriasi ar iesi de acolo? Cei care ati prins vremea regimului comunist stiti despre ce este vorba. Inginerii care terminau facultatea la zi, nu stiau mai nimic practic, si trebuiau sa invete meserie la locul de muna, dar aveau diploma. De obicei, cei mai buni ingineri proveneau de la seral, dintre studentii care lucrau chiar in domeniul in care faceau si facultatea. Fericita si intamplatoarea combinatie intre teorie si practica, scotea ingineri buni, respectati si de munictori si maistrii, deoarece stiau meserie.

Contrastul intre cele doua feluri de ingineri era dat de contrastul intre formare si informare…

Mutati acum toate acestea in domeniul bisericesc si aveti explicatia pentru toate problemele cu care ne confruntam astazi, de la infantilismul spiritual, pana la plafonarea sau decaderea bisericilor.

Cata vreme, punem accentul doar pe informarea prin predici, mare lucru nu se va schimba. Dar daca, in afara de informare vom pune la punct metode de formare a oamenilor, atunci se naste ucenicia biblica, iar roadele mult asteptate nu vor intarzia sa apara.

Biserica, in viziunea lui Isus Hristos este un loc de formare a oamenilor dupa chipul lui Dumnezeu.

Pentru ca lucrare noastra sa mearga, biserica locala trebuie sa devina un atelier, in care fiecare sa aiba un mentor personal de la care sa invete, si cel putin un ucenic de care sa raspunda.

Suntem constienti ca pentru a ajunge aici, felul in care gandim si facem biserica trebuie reformulat, iar asta e mai usor de spus decat de facut. Dar daca nu vom face asta, vom regreta mai devreme sau mai tarziu, cand ne vom da seama (daca ne vom da seama) ca nu am adus rodul cuvenit datorita, pe de o parte, prejudecatilor mostenite, iar pe de alta parte refuzului de a iesi din zona de confort.

Cred ca la ora actuala biserica trebuie sa hotarasca pe ce drum va merge.

Informare sau formare?

Aceasta e intrebarea…

Porunca uitata 3

Ce se intampla daca Marea Porunca va ramane in continuare uitata?

In primul rand vom avea parte de aceleasi rezultate ca si pana acum. Cineva spunea ca unul din simptomele nebuniei este sa crezi ca vei obtine alte rezultate facand lucrurile in acelasi mod ca si pana acum.

Cu alte cuvinte, daca dorim alte rezultate in bisericile noastre, va trebui sa schimbam ceva in modul nostru de lucru.

Daca dorim ca bisericile sa creasca spiritual si ca efect, sa creasca si numeric, va trebui sa schimbam ceva.

Daca dorim ca membrii bisericilor sa devina mai responsabili si angajati in viata comunitatii, va trebui sa schimbam ceva.

Daca dorim ca tinerii sa devina mai spirituali, va trebui sa schimbam ceva.

Daca dorim ca relatiile dintre frati sa se imbunatateasca, va trebui sa schimbam ceva.

Daca dorim ca nemultumirea si cartirea generala sa se transforme in multumire si entuziasm general, va trebui sa schimbam ceva.

Daca dorim ca familiile din biserica sa devina un model pentru familiile din afara bisericii, va trebui sa schimbam ceva.

Daca dorim ca bisericile noastre sa conteze in societate, va trebui sa schimbam ceva.

Daca dorim ca luptele crestinilor sa se mute din interiorul bisericii (certuri, barfe, resentimente, etc.) in afara bisericii (evanghelizare), va trebui sa schimbam ceva.

Iar ceea ce ar trebui sa schimbam de urgenta este focalizarea. De la focalizarea aproape exclusiva pe program, la focalizarea pe ucenicie biblica. Si asta deoarece numai ucenicia biblica poate sa ne formeze dupa chipul lui Hristos, nu numai sa ne informeze, asa cum o face de obicei programul.

Un efect mai putin constientizat al focalizarii pe program este pervertirea stadardelor dupa care masuram cresterea spirituala a cuiva. Astfel, daca cineva vine cu regularitate la programele bisericii, consideram ca este matur si nu are probleme. Daca cineva stie o multime de versete biblice, consideram ca este matur si nu are probleme. Daca cineva nu ne deranjeaza in nici un fel consideram ca este matur si nu are probleme. Daca cineva predica sau canta la programele bisericii consideram ca este matur si nu are probleme. Iar exemplele pot continua.

Dar se poate ca acel cineva sa nu aiba intimitate cu Dumnezeu si sa nu-i cunoasca caile, chiar daca nu lipseste la programe si stie o multime de versete. Fariseii si carturarii din vremea Domnului Isus implineau aceste cerinte si totusi erau orbi din punct de vedere spiritual.

Dar se poate ca acel cineva sa nu mai fi evanghelizat eficient pe nimeni de ani de zile, iar randamentul lui pentru Imparatia lui Dumnezeu sa fie aproape zero.

Sau se poate ca cel care nu ne deranjeaza de nici un fel, sa nici nu faca absolut nimic practic pentru comunitate  de ani de zile, ci doar sa ocupe un scaun, fiind total inofensiv, dar si total nefolositor Domnului.

Care este portretul robot al cuiva care se maturizeaza spiritual?

Andy Stanley, pastorul Bisericii North Point din Atlanta, spune ca un crestin care creste spiritual va creste in cel putin trei domenii:

1.      Va creste in intimitatea cu Dumnezeu;

2.      Va creste in calitatea relatiilor cu membrii bisericii;

3.      Va creste in eficacitatea evanghelizarii celor care nu merg la biserica.

Daca ar trebui sa ne comparam pe noi insine si pe ceilalti de langa noi cu acest portret robot, sau cu aceste standarde, cum am arata? Maturi sau imaturi? In crestere sau stagnanti?

Trecerea de la focalizarea pe programe religioase la focalizarea pe ucencie si pe grupele mici de casa este imperios necesara. Cu cat intarziem mai mult, cu atat consecintele vor fi mai devastatoare. Cu cat luam mai repede si mai intelept masuri de indreptare, cu atat rezultatele mult asteptate vor veni.

Sper ca dorinta de o implinii Marea Porunca sa devina cat mai curand, mai puternica decat frica de a schimba ceva, mai puternica decat frica de a iesi din zona confortabila a obisnuintelor noastre, mai puternica decat instinctul de autoconservare de care se lasa dominati multi conducatori de biserica.

,,Iar a Celui ce, prin puterea care lucreaza in noi, poate sa faca nespus mai mult decat cerem sau gandim noi,  a Lui sa fie slava in Biserica si in Hristos Isus, din neam in neam, in vecii vecilor! Amin!”  Efeseni 3:20-21