Un impas al „trupelor de laudă și închinare”

Stiu ca sunt mult hulite si balacarite, de unii, adulate si elogiate, de altii. Voi incerca sa nu ma situez in niciuna dintre tabere. Fiindca, problema pe care vreau s-o ridic are radacini destul de ramificate, dispersand astfel responsabilitatile in mai multe parti.

Recent am avut prilejul sa remarc – de fapt, era doar o reconfirmare a unor observatii mai vechi – ca, in contexte care permit acest lucru, „trupele de lauda si inchinare” se delecteaza adesea cu piese laice. Repertoriul cel mai vizitat este cel romantic.

E de asteptat si de inteles sa fie asa. De asteptat, pentru ca dragostea n-are frontiere confesionale. De inteles, pentru ca e singura zona cat de cat sigura ce poate fi exploatata fara teama unor derapaje grave in decor.

Faptul ca se apeleaza la acest repertoriu, ca se comit mici gesturi de rebeliune tradeaza, in opinia mea, nevoia de a exprima mai mult decat simtaminte religioase sau de a depasi registrul confesional canonic – adica al „cantarilor/cantecelor de biserica”.

Pornesc de la premisa ca cei ce canta intr-o formatie muzicala manifesta o oarecare sensibilitate artistica si, prin urmare, simt nevoia sa exprime ceea ce traiesc, sa puna in cuvinte experientele, aspiratiile, convingerile, indoielile pe care le incearca.

Ii „suspectez” pe acesti oameni de dorinta de a fi autentici in demersul lor. Dar autenticitatea in zona evanghelica intampina o seama intreaga de dificultati, dupa cum am mai discutat cu alta ocazie (puteti vedea).

Canoanele oficiale nu permit insa o deschidere prea mare si, cred eu, pe buna dreptate. Totusi, aceste trairi trebuie sa-si gaseasca un loc in care sa fie exprimate prin vers si cant. Pe de alta parte, exista o lege nescrisa care prevede ca orice talent/talant sa fie exercitat (exclusiv) in interiorul si spre folosul bisericii.

Pusi in fata acestor conditionari multiple si contradictorii, componentii grupurilor muzicale reactioneaza dupa stiinta si dupa putinta. Fiind, cei mai multi, la o varsta mai degraba a razvratirilor decat a discernamantului, se infrupta ilicit – adesea savurand, fara-ndoiala – din oferta laica. Dar, in general, nu duc aceasta razvratire prea departe, ca sa nu le poata fi imputata.

E un joc riscant, dar practic imposibil de eradicat. La limita, el se poate lasa cu expulzarea celor care au pasit prea mult inafara.

Recenta furtuna iscata de festivalul Quo vadis – am prins doar din zbor un schimb de replici intre domnii Cristian Ionescu si Marius Cruceru – dovedeste ca norma impune ca tinerii cantareti sa se pastreze in arealul bisericesc cunoscut si sa cante numai „spre slava Domnului”.

In acest punct insa sunt de acord cu cei care realizeaza (poate fara sa fie in stare sa articuleze) ca mai exista si alte lucruri de cantat. Fireste, nu la fel de nobile, de sacre, de valoroase, dar cumplit de arzatoare. Si ceea ce e omenesc – folosesc termenul cu conotatii pozitive – trebuie sa dobandeasca grai.

Cum insa nu exista un spatiu de exprimare, un loc in care sa fie autorizat cantecul de jale, de dor, de dragoste, de catanie, de tovarasie, formațiile muzicale se afla intr-un impas fara iesire. Prinsi intre imperativele bisericesti si cele ale nevoii de autenticitate – tin sa precizez ca nu consider autenticitatea o virtute in sine, insa socot ca e o premisa necesara a creatiei artistice – scot camasa pe unde pot, mai bine sau mai prost.

Ca tot veni vorba despre „spatiu” si ca lucrurile sa se complice si mai mult pentru toata lumea, trebuie adaugat ca, la nivel teoretic, e foarte clara distinctia dintre biserica si lume. Insa, in practica, notiunile de sacru si profan sunt extrem de fluide si nu sunt niciodata definite precis.

Consecintele sunt mai multe. Una dintre ele ar fi aceea ca ceea ce e tolerat sau chiar promovat intr-o anumita biserica (din interiorul aceleiasi confesiuni) poate fi interzis intr-alta. Liderii eclesiali influenti devin adesea ei insisi norma si masura, daca nu exista alta.

O a doua consecinta e confuzia care domneste in multe dintre manifestarile bisericesti, dar mai ales in cele cu caracter artistic. Sa aplaudam sau sa nu aplaudam? Se poate organiza concert in biserica sau numai daca e caritabil? Se poate canta pe ritm rock sau numai pe disco-pop-ul traditional?

Faptul ca exista totusi niste reguli e dovedit de reactia pe care bisericile o au la anumite derapaje, insa faptul ca aceste reguli sunt confuze se vede in lipsa de unitate a criteriilor. E limpede ca nu se ingaduie cantece de pahar in biserica, dar nu mai stim foarte precis daca admitem sau nu ca o formație „crestina” sa cante melodii de dragoste la o nunta.

N-am o solutie pentru impasul in care se afla cantaretii. Dar sunt convins ca, chiar facand abstractie de ei, bisericile evanghelice ar trebui sa gaseasca o modalitate de a se raporta mai realist la fenomenul artistic in general. Nu fiindca zic eu, ci fiindca o impune realitatea.

Formulez o intrebare pe care un mugure de indoiala se opintette s-o impiedice: chiar sa nu fie posibil sa se desemneze niste spatii neutre in care sa nu existe alta norma decat cele firesti pentru orice crestin si unde oamenii care creeaza muzica, literatura, arta sa poata avea libertatea sa se exprime fara sa fie nevoiti sa respecte reguli ce tin de programele si manifestarile bisericesti?

Cu alte cuvinte, mai specific: nu-i posibil sa li se acorde cantaretilor libertatea sa cante melodii de dragoste pur și simplu (nu in biserica, dar undeva unde alegerea lor sa nu aiba aerul de infractiune)? Nu e posibil sa se scrie si literatura buna, de calitate, nu doar poezele de recitat in biserica? Si toate asta sa fie acceptate oficial, nu tolerate cu grimase si incruntari?

PS: Problema continutului pieselor pe care le interpreteaza diverse trupe creștine e una aparte. Ea merita discutata separat si aprofundata, ceea ce, de altfel, am vazut ca se mai si intampla pe alocuri. In textul de fata, am plecat de la premisa ca toata lumea ar fi de buna credinta (si cantaretii si publicul si diriguitorii religiosi), iar artistii sunt talentati, autentici si cucernici.

CARE ESTE PARERE DVS?

Doar resturi…

Dumnezeu doreste ce avem mai bun,  merita ce avem mai bun si ne pretinde ce avem mai bun. Inca de la inceputul vremurilor, El a aratat foarte clar ca unele jertfe sunt primite de El, iar altele nu. Intreaba-l bunaoara pe Cain, spre a carui jertfa “n-a privit cu placere” (Gen. 4:5).

Timp de ani de zile, I-am dat lui Dumnezeu doar resturi, fara nicio rusine. Pur si simplu mi-am intors privirea de la Scriptura si am inceput sa ma compar cu altii. Oscioarele pe care I le aruncam eu lui Dumnezeu aveau pe ele ceva mai multa carne decat cele pe care I le aruncau altii, asa ca am presupus ca e destul.

Atat de usor ne umplem viata cu alte lucruri, si lui Dumnezeu Ii dam ce mai ramane. Osea 13:6 spune: “Cand au dat de pasune, s-au saturat, si cand s-au saturat, inima li s-a umflat de mandrie; de aceea M-au uitat”. Dumnezeu primeste o farama sau doua, si astea I le daruim doar ca se nu ne simtim vinovati ca nu I-am dat chiar nimic. O rugaciune de trei minute mormaita la sfarsitul zilei, cand deja suntem pe jumatate adormiti. Doua bancnote sifonate de un dolar aruncate intr-un final la fondurile bisericii pentru ajutorarea saracilor. Aport, Doamne!

“Cand aduceti ca jertfa animale oarbe, nu este aceasta un lucru rau? Iar cand aduceti animale schiape sau bolnave, nu este acesta un lucru rau? Incearca sa-I aduci astfel de daruri guvernatorului tau! Va fi el oare multumit de tine? Te va lua in seama?” zice Domnul ostirilor. (Maleahi 1:8 NTR)

Preotii din vremea lui Maleahi credeau ca jertfele lor sunt suficiente. Ei aveau animale fara cusur,  insa alegeau sa le pastreze pe acelea pentru ei si sa-I dea lui Dumnezeu animalele lor mai putin dezirabile. Presupuneau ca Dumnezeu este multumit pentru ca au jertfit ceva.

Dumnezeu descria aceasta practica drept  un lucru rau.

Resturile sunt nu doar insuficiente, din punctul de vedere al lui Dumnezeu (si,  ca sa nu uitam, punctul Lui de vedere este singurul care conteaza), ci sunt chiar un lucru rau. Haide sa nu le mai numim “program incarcat” sau “facturi” sau “uitare”. Ele se numesc un lucru rau.

Dumnezeu este sfant. In cer exista o Fiinta care decide daca voi mai apuca sau nu sa mai respir o data. Acest Dumnezeu sfant merita excelenta, tot ce am eu mai bun. “Dar ceva tot e mai bun decat nimic!” protesteaza unii. Oare asa sa fie? Oare folosesc cuiva cuvintele de lauda neindreptatite? Mie cu siguranta nu. As prefera sa nu spui nimic decat sa-mi faci un compliment din obligatie sau dintr-un sentiment de vinovatie. De ce am crede ca este diferit in cazul lui Dumnezeu?

Doua versete mai incolo in Maleahi, Dumnezeu spune: “O, de ar inchide careva dintre voi portile Templului, ca sa nu mai aprindeti degeaba focul pe altarul Meu! Nu-Mi gasesc nicio placer in voi…si nu voi accepta niciun dar din mainile voastre” (NTR). Dumnezeu prefera mai degraba ca portile Templului sa fie inchise. Jertfele becisnice ale preotilor dezinvolti erau o insulta la adresa Lui. Mai bine sa nu te inchini deloc, decat sa te inchini intr-un mod nepotrivit, spunea El. Ma intreb cate usi de biserici doreste Dumnezeu sa inchida astazi.

Indemnul lui Isus pentru biserica din Laodiceea era sa cumpere de la El lucrurile care conteaza cu adevarat, lucrurile de care ei nici nu-si dadeau seama ca aveau nevoie. Erau bogati, insa Isus le-a cerut sa isi dea bogatia in schimbul aurului Sau purificat prin foc; ei aveau imbracaminte, insa Isus i-a sfatuiut sa cumpere haine albite si sa isi acopere goliciunea; ei nu simteau nevoia, dar Isus ii atentioneaza sa-si ia alifie pentru ochi, care sa-I vindece de orbire. El le-a cerut sa renunte la ceea ce credeau ei ca este atat de necesar si de valoros, in schimbul a ceea ce conteaza cu adevarat.

Ce este inchinarea? (2)

Inchinarea nu este pentru beneficiul tau

Inchinarea nu este pentru bineficiul nostru! Ne inchinam pentru beneficiul lui Dumnezeu. Cand ne inchinam scopul nostru este sa-I facem placere lui Dumnezeu, nu noua insine.

Daca ai spus vreodata: ”Nu m-am ales cu nimic din inchinarea de astazi”, te-ai inchinat cu ratiune gresita. Inchinarea nu este pentru tine; ea Ii apartine lui Dumnezeu.
In Isaia 29 Dumnezeu Se declara nemultumit de inchinarea adusa dintr-o inima impartita si în mod ipocrit. In inchinare inima lui Dumnezeu nu este miscata de traditie, ci de pasiune si dedicare: „Domnul zice: Cand se apropie de Mine poporul acesta, Ma cinsteste cu gura si cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, si frica pe care o are de Mine, nu este decat o invatatura de datina omeneasca ”

Inchinarea nu este o parte a vietii noastre, ea este viata noastra!

Inchinarea nu este doar pentru serviciile din biserica. Pe paginile Scripturii gasim oameni care L-au laudat pe Dumnezeu la lucru, acasa, in lupta, in inchisoare si chiar in pat.
Lauda trebuie sa fie prima activitate a noastra dimineata cand deschidem ochii si ultima noastra activitate inainte de a adormi. David a zis:”Voi binecuvanta pe Domnul in orice vreme, Lauda Lui va fi totdeauna in gura mea” (Psalm105:4)

Fiecare activitate poate fi transformata intr-un act de inchinare cand o faci spre lauda, gloria si placerea lui Dumnezeu. Poate te intrebi „Cum pot face orice lucru pentru gloria lui Dumnezeu ?”
Este foarte simplu: facand orice lucru ca si cum l-ai face pentru Isus si discutand continuu cu El in timp ce faci lucru respectiv. Este scris ”Orice faceti, sa faceti din toata inima, ca si cum ati lucra pentru Domnul, nu pentru oameni” (Coloseni 3.23)

Munca ta devine inchinare cand o dedici lui Dumnezeu si o faci constient fiind de prezenta Lui. De exemplu cand te indragostesti de cineva, atunci gandul vrand-nevrand se duce spre el/ea.
Asa este si cu inchinarea. Ea trebuie sa fie ca un gand ce se inalta mereu spre Dumnezeu.
Aceasta este adevarata inchinare-sa te indragostesti de Isus

Ce este inchinarea?

A ne inchina inseamna a-I face placere lui Dumnezeu.

Orice lucru pe care il faci si care Ii face placere lui Dumnezeu este un act de inchinare. Inchinarea este la fel de naturala ca mancatul si respiratul, Dumnezeu ne-a facut cu aceasta dorinta deoarece El doreste inchinatori adevarati. Domnul Isus a spus „Tatal cauta inchinatori” Ioan 4:23. Inchinarea este un mod de viata!

Inchinarea este mai mult decat muzica.

Pentru multi oameni, inchinarea este sinonima cu muzica. Ei spun : ”La noi la biserica prima data avem inchinare si apoi invatatura”. Aceasta denota o mare lipsa de intelegere; fiecare parte a serviciului din biserica este un act de inchinare fie: rugaciune, citirea Scripturii, cantatul, ascultarea unei predici, darurile de bunavoie.

De fapt inchinarea precede muzica. Adam s-a inchinat in Gradina Edenului, iar muzica nu este mentionata pana in Geneza 4:21, odata cu nasterea lui Iubal. Si mai grav este faptul ca deseori inchinarea este asociata numai cu un anume stil de muzica: „Prima data cantam un imn, apoi o cantare de lauda si inchinare” ori „Imi plac si cantarile ritmice, dar prefer cantarile duioase de inchinare”.

Inchinarea nu are nimic de-a face nici cu stilul , nici cu volumul, nici cu ritmul cantarii, Dumnezeu iubeste toate felurile de muzica: ritmice si lente, asurzitoare si domole, vechi sau noi.

Direct spus, stilul de muzica preferat vorbeste mai mult despre tine, mediul din care provii si personalitatea ta decat despre Dumnezeu. Muzica unui anumit grup etnic poate suna ca un zgomot pentru alt grup, dar Dumnezeu iubeste varietatea si se bucura de toate.

VA URMA

Pregatirea spirituala personala a inchinatorului

  • In timp ce noi suntem preocupati de vocatia noastra ca inchinatori vocalisti si instrumentisti Dumnezeu este

    interesat de viata noastra spirituala, de formarea si maturizarea noastra.

  • Ceea ce esti conteaza mai mult decat ceea ce faci !!!
  • Masura maturizarii spirituale va fi masura in care slujirea ta va avea impact spiritual in viata celor pe care ii slujesti
  • Lucrarea fara crestere spirituala doar va impresiona biserica.
  • Noi transmitem peste biserica ceea ce suntem mult mai mult decat ceea ce facem !!!.
  • Talentele noastre doar in mana Sa vor binecuvanta biserica, talentele in mana noastra vor fi o povara pentru biserica.

Fiecare inchinator trebuie sa fie preocupat de formarea lui personala si spirituala, la care trebuie sa fie foarte atent, intentional si sa intre intr-un proces de crestere si dare de socoteala. Formarea spirituala se face la zi nu la fara frecventa.

Chemarea fiecaruia la maturitate se face prin schimbarea care costa si doare !

Inchinatorul nu are voie sa fie superficial in pregatirea personala pentru slujirea in inchinare sau sa o ia in gluma. Indiferent cat este de presat de ,,tirania urgentului” cat este de ocupat sau prin cate incercari trece, nu are nici o scuză. El trebuie sa trateze fiecare moment in care sta in fata oamenilor, cu seriozitate, sa fie disciplinat, responsabil si pregatit, conducand astfel oamenii in intimitatea prezentei lui Dumnezeu.

1 Corinteni 13:11 Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil; cand m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc.

Coloseni 3.9,10 Nu va mintiti unii pe altii, intrucat v-ati dezbracat de omul cel vechi cu faptele lui, si v-ati imbracat cu omul cel nou, care se innoieste spre cunostinta, dupa chipul Celui ce l-a făcut.

VA URMA

Citate despre inchinare

“Intreaga fiinta, cu toate simturile, cu mintea si trupul, trebuie sa fie implicata in inchinarea adevarata.” – Jerry Kerns

“Cel mai valoros lucru pe care il fac Psalmii, pentru mine, este sa exprime aceeasi bucurie, in Dumnezeu, care l-a facut pe David sa danseze.” – C.S.Lewis

“Cand oamenii Lui Dumnezeu incep sa Il laude si sa I se Inchine, folosind metodele biblice pe care El le ofera, puterea prezentei Lui vine printre oamnenii Lui intr-o masura mult mai mare.” – Graham Truscott

“Dumnezeu trebuie sa fie laudat cu vocea, iar inima trebuie sa I se alature intr-o exaltare sfanta.” – Charles H. Spurgeon

“Fara inchinare, ratacim nefericiti.” – A.W. Tozer-

“O privire catre Dumnezeu te va salva. Cand te vei uita la El, vei fi sfintit.” – Manley Beasley

“Noi invatam cum sa ne comportam corect in prezenta Lui Dumnezeu.” – C.S. Lewis

“Daca vrem sa ne inchinam in duh, trebuie sa dezvoltam un duh al inchinarii.” – Michael Catt-

“La fel cum închinarea incepe intr-o asteptare sfanta, se termina in ascultare sfanta. Ascultarea sfanta salveaza inchinarea de la a deveni un opiu, o evadare din nevoile stresante ale vietii moderne.” – Richard Foster-

“Inchinarea schimba inchinatorul dupa imaginea Celui la care se inchina.” – Jack Hayford

“Dupa cum spune Ioan 4:23, e timpul ca noi, inchinatorii Lui Dumnezeu, sa Ii dam tot ce avem. Pentru ca atunci cand El este inaltat, tot din jurul meu sa devina nesemnificativ. De multe ori, noi ne blocam singuri intrarea in locul secret al inchinarii cu Dumnezeu. Doar abandoneaza traditia si caile “presupuse” ale Laudei si Inchinarii si pierde-te in sfanta sfintelor cu singura intentie de a binecuvanta inima Tatalui.” – Jessica Leah Springer

“Cand ma inchin, prefer ca inima mea sa fie fara cuvinte, nu cuvintele sa fie fara inima.” – Lamar Boschman

“ Inchinarea este in primul rand pentru beneficiul Lui, nu al nostru, desi este minunat sa descoperi ca oferindu-I Lui placere, noi insine intram in ceea ce poate deveni cea mai bogata si folositoare experienta in viata.” Lamar Boschman, A Heart For Worship. – Graham Kendrick-

“Intreaga noastra fiinta este conceputa ca un instrument al laudei. Precum un specialist in faurirea unei viori care creeaza un instrument gata sa produca rezultate estetice maxime, la fel a facut Dumnezeu corpurile, sufletele si spiritele noastre, pentru a lucra in consonanta si pentru a produce expresii incantatoare ale laudei si inchinarii. Cand folosim limbajul trupului pentru a exprima lauda, ceea ce este intern devine vizibil.” Lamar Boschman , A heart for worship – Don McMinn

“Cat de des uitam scopul acesteia. Putem deveni asa de strategici, incat sa ne inchinam cu dorinta de a ajuta biserica sa creasca, nu pentru ca El este vrednic. Dar noi facem asta pentru ca Dumnezeu este vrednic si vrem sa ne inchinam Lui.” – Tommy Walker-

”Primul element al inchinarii este adorarea. Evreii au exprimat aceasta prin postura lor si nu doar prin cuvinte. Ei s-au prosternut inaintea lui Dumnezeu. Veniti sa ne inchinam :sa ne plecam genunchii in prezenta Lui Dumnezeu, Creatorul nostru. Ei nu au venit cu o familiaritate simpla in prezenta Lui Dumnezeu, dar erau constienti de maretia si maiestatea Sa, si se simteau privilegiati sa intre in casa Lui.” H.H.Rowley Worship in Ancient Israel – H.H. Rowley-

“In procesul de a I se aduce inchinare, Dumnezeu transmite din prezenta Sa oamenilor.” – C.S. Lewis

“Dumnezeu promite ca o sa-si faca cunoscuta prezenta in mijlocul poporului, cand acesta se aduna si I se inchina. Pe de alta parte, unde poporul Lui Dumnezeu refuza constant adevarata inchinare spirituala, prezenta Lui manifestata este experimentata foarte rar.” – Ralph Mahoney-

“In mod sigur, ceea ce ocupa intreg timpul si energiile cerului trebuie sa fie un model perfect pentru pamant.” – Paul E. Billheimer-

“Cand ne inchinam impreuna, ca o comunitate de crestini vi, nu ne inchinam singuri, ne inchinam cu toata compania cerului.” – Marianne H. Micks-

“Daca exista o caracteristica mai pregnanta decat altele, de care inchinarea contemporana publica are nevoie, este aceasta veneratie inaintea Dumnezeului neintrecut in bunatate si maretie.” – Henry Sloane Coffin-

“A venit timpul pentru o transformare a inchinarii publice in cea mai frumoasa dintre artele frumoase… In timp ce este nevoie de o predica puternica, este o si mai mare nevoie de o inchinare ce te inalta.” – Andrew W. Blackwook-

© EXW Staff

Te laud!

Te laud.
Mi-e inima de gheata si lacrimile sunt turturi pe streasina…
Azi, meteorologii,
Anunta furtuna pe marea Sufletului meu.
Vantul,
creste in intensitate si ploile…
Ploile ma pustiesc pe dinauntru.
…Te laud.
Gandurile ma bat, cuvintele ma palmuiesc.
Intentiile ma-njunghie in coasta.
Ma scuipa ura…
Dispretul ma batjocoreste.
In jurul meu e vacarm.
Invidia ma taraste necrutatoare si barfa imi biciuie spinarea…
eu…
Te laud!
Surprinzator,
Prietenii m-au parasit.
Si-au pus mana la gura, uimiti,
Si au fugit.
Si-au inchis casele, si-au tras obloanele
…sunt ingroziti, nu pot sa inteleaga Durerea…
Si eu gandeam in sinea mea…
“Prietenul adevarat iubeste oricand si in nenorocire ajunge ca un frate”…dar eu,
Te laud!
Tarziu, Te-am auzit…
“S-a ispravit!”
Neputincios, cu suflet gol, pierdut, batjocorit, zdrobit…eu ma ridic
Cu voce tare strig:
Te laud!!!!!!
Caci Tu vei termina ce pentru mine-ai inceput! Te laud!
Oricat ar fi de grea furtuna mea,
Eu strig din ea
Te laud, Doamne!
Te laud!

Jertfa de lauda

Lucrez de ceva timp la un curs in domeniul Laudei si Inchinarii…Trec prin materia de studiu si parca retraiesc momente vechi de intimitate cu El, ca si cand prezenta Lui ar fi aici, acum, si mi-ar atinge clipa cu care stau fata in fata. Amintirile unor partasii reale, mi-au activat dorinta de a-L cauta din nou, cu aceeasi intensitate ca pe vremuri, sau poate chiar mai mult…

…Am nevoie de Tine, Doamne, in clipa aceasta capturata din timpul trecator al vietii mele! Acum! Nu mai tarziu! Nu pot sa ma hranesc cu ce a fost, cu o mancare lipsita de gust, cu o ungere trecuta. Mirosul statut al petalelor uscate de flori de iasomie nu imi starnesc zorii sa se aprinda si sa cante in rasaritul lor… Fara atingerea Ta nu mai pot oferi parfum proaspat, nu mai pot fi la fel, pentru ca in orice trecere, chiar si a timpului pierdut, exista un strop de moarte, o imposibila revenire… Prezentul meu e scris in semnul cuielor din mana Ta, dovada ca ai platit pretul meu intreg, si ai destula favoare, destul de mult Har, pe care sa-l reversi din plin peste fiinta mea. Ziua a inceput… inca de la mijirea ei, bunatatea Ta s-a innoit pentru mine. Mireasma dragostei Tale izvoraste plina de prospetime, ca un val de tinerete, ca zborul unui vultur care si-a innoit aripile si planeaza in intinderea albastra a cerului, dragostea Celui ce prin moartea pe Cruce, ne-a oferit o viata; si prin Invierea Lui, ne-a revelat vesnicia ei.”

Rememorand cadrele faramelor de cer surprinse in inchinarea mea din trecut, fara mila, au invadat mintea mea si cele care mi-au adus nori in priviri, care mi-au sfaramat inima , dar care s-au dovedit a fi “vinovate” de plonjarea mea in bratele lui Dumnezeu. Oarecum, pot sa spun ca m-au fortat, impingandu-ma in pragul disperarii, fara alta cale de scapare decat sa dau slava cuvenita, Celui caruia trebuia sa I-o dau de la inceput. Si asa, am invatat lectia “jertfei“, a abandonarii, a mortii eu-lui si a dorintelor mele, pentru ceva mai valoros.

Jertfa, in Vechiul Testament, se referea strict la sacrificarea animalelor, ca pret al pacatelor. Exista un pret pentru orice! Actiunile intreprinse de noi, lasa in urma efectul lor, bun sau rau, depinde daca ele au fost fapte demne de pocainta noastra… Asadar, in zilele noastre, Biblia vorbeste de “altfel” de jertfe, “jertfele inimii”: jertfa de lauda, jertfa de bucurie…Asta mi-a dat de gandit si s-a nascut intrebarea: oare Lauda noastra costa? Cand vorbesti de jertfa, te gandesti cu siguranta la ceva ce ti se ia, sau oferi, cu un pret. Ne place sa ne inchinam si sa-L laudam pe Dumnezeu, pare usor sa aducem inaintea Lui bucuria noastra cand totul ne merge bine si laudele vin usor pe buzele noastre, dar mai sunt si acele momente, in care ai face orice altceva decat sa il lauzi pe Domnul, sa-i aduci multumirea ta, tocmai pentru ca nu exista motive de multumire. Biblia spune sa multumim Domnului in vremuri de plinatate dar si in stramtorare. In deosebi, acele clipe cer “jertfe de lauda”, un sacrificiu care pretinde o moarte ca in Vechiul Testament, moartea confortului nostru, al plangerii de mila si al dorintelor proprii. Atunci cand nu mai ai nici o carte de jucat, vei constata ca tot ce ti-a ramas, este Dumnezeu! Exista un PRET de platit! David in Psalmul 51:16, 17. spune:” Daca ai fi voit jertfe, Ti-as fi adus: dar Tie nu-Ti plac arderile de tot. Jertfele placute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispretuiesti o inima zdrobita si mahnita.”

Jertfele de azi, sunt implinirea celor Vechi Testamentale, intr-o maniera noua, actuala, care presupune renuntarea la ceva din dragoste pentru pentru El. Jertfa inseamna un pret de platit! Citind povestea lui David din 1 Cronici 21 vedem ca el esuase lamentabil, ascultand un indemn care nu venea de la Dumnezeu, acela de a face numaratoarea poporului; o atitudine de lipsa de incredere in Dumnezeu, sau mai degraba una de mandrie, ca sa-si asume roadele victoriilor. Fapta lui L-a nemultumit pe Dumnezeu care a pedepsit poporul trimitand o ciuma care a omorat 70000 de oameni din popor…Asta, cerea o jertfa din partea lui David, o jertfa de ispasire a pacatului neascultarii lui. Si ingerul, i-a spus sa ridice un Altar Domnului in aria de treierat a lui Ornan, acolo unde Domnul ii poruncise sa se opreasca din nimicit poporul, ca sa aduca jertfe Domnului. Ornan a vrut sa-i daruiasca aria imparatului, cat si boii si lemnele pentru arderea de tot. Dar David era constient ca jertfa lui era individuala si trebuia sa-i plateasca pretul.

Dar imparatul David a zis lui Ornan: “Nu! Vreau sa-l cumpar pe pretul lui in argint, caci nu voi da Domnului ce este al tau si nu voi aduce o ardere de tot care sa nu ma coste nimic.”-1Cronici 21:24.

Fiecare trebuie sa fie constient ca jertfa de lauda adusa Domnului nu se plateste la comun, e personala, ca si relatia cu El. Nu putem pretinde roadele unei jertfe platite de altcineva. Nu putem sa culegem laurii muncii altuia; nu ar fi cinstit fata de persoanele respective si fata de Dumnezeu.

Lauda nu este un bun pe care sa-l primim de-a gata. Ea cere un pret pentru cei care se implica in ea. Pretul energiei, al pregatirii si al timpului nostru. Jertfa de lauda pe care trebuie sa o aducem inaintea Lui este o inima curata si predata total, o viata traita cu frica si smerenie, care sa-I aduca onoare. Noi insine suntem jertfe de lauda, …o cununa stralucitoare in mana Domnului, o legatura imparateasca in mana Dumnezeului tau.“(Isa.62:3). Sa cautam sa fim placuti, o jertfa de bun miros pentru narile Lui.

Cine va putea sa se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica pana la locul Lui cel sfant? – Cel ce are mainile nevinovate si inima curate…”-Ps.24:3,4a

“Doamne, in clipa aceasta capturata din timpul trecator al vietii mele, cand mirosul placut al atingerii Tale imi starnesc zorii sa cante laudele Tale in rasaritul lor, spun ca si David: nu voi aduce Domnului o inchinare si o jertfa de lauda ieftina, care sa nu ma coste nimic. Nu vreau o slava consumata si nu doresc sa fur cinstea nimanui…eu pe Tine te vreau, Cel de acum! Nu voi nesocoti Jertfa care mi-a dat viata si nu voi uita ca sunt marcat in palmele Tale. Daca nu mai am ce oferi, primeste-ma pe mine Doamne, cu focul inimii mele sa ard de dragul Tau, sa fiu un tribut, o jertfa sfanta, sa ma consum in inchinare…traind, cantand, vestind Gloria Ta!”

„Sunt un simplu om caruia i s-a dat FAVOAREA sa fie copilul lui Dumnezeu! Am fost creata ca sa-I aduc Regelui Regilor laudele mele, sa-I aduc inchinarea mea. Sunt pusa deoparte sa-I slujesc Domnului si e cea mai mare onoare pentru mine sa fiu un inchinator al Sau! Laudele ii apartin numai Lui!”…cuvinte care apartin unei persoane foarte speciale, Luminita Ciuciumis. Nascuta in 25 iunie 1969, in localitatea Fetesti din judetul Ialomita, ea a ales sa isi puna darul primit din partea Lui Dumnezeu in slujba Celui ce i-a devenit Tata, Sfatuitor, Ajutor dar mai ales Prieten! Atat în cariera solo cat si alaturi de Callatis Praise, Luminita Ii daruieste in continuare laude Aceluia caruia Ii apartin. Este casatorita si are trei baieti.

Inchinarea ca Alegere

Ideea de a alege sa te inchini e de foarte multe ori compromisa, de fapt corupta, de imprejurarile si circumstantele noastre. Recunosc, pana nu experimentezi personal, sunt doar “sfaturi” pe care le dai altora, teorii sau clisee…

Exista un timp pentru orice, exista un timp în care El te goleste de toate, numai ca sa poata umple fiinta ta cu ceea ce El doreste. Si pana vointa omului nu se supune voii Lui, lucrurile sunt deosebit de greu de indurat. Procesul de golire, de dezbracare de sine, devine uneori o smulgere de tot ce ai crezut, ca o lepadare de sine în care constiinta ta nu mai e buna de nimic, valorile tale sunt deturnate. Ce faci in cazul acesta, cand trebuie sa conduci o echipa de inchinare sau mai rau, cand trebuie sa conduci oameni spre inima lui Dumnezeu? Cum sa-i duci intr-un loc pe care tu nu-l recunosti?

Inchinarea este o alegere!

Noaptea mi-a fost cea mai lunga din viata. O lupta spirituala, un adevarat razboi invizibil cu mine, cu credintele mele, cu durerile si bucuriile mele. Razboiul  era unul mai vechi, dar de data aceasta, a culminat printr-o noapte in care mintea mea a gandit mult, voci de pretutindeni mi-au invadat teritoriul, o lupta intre a face bine, sau a face ce trebuie, mi-a tavalit inima in praful taranei, partea fireasca din care suntem facuti si care se va razvrati mereu impotriva naturii noastre divine.

Dimineata a venit pe neasteptate si m-a luat prin surprindere…lupta mea înca nu se terminase… Si totusi, a trebuit sa imi port zambetul, sa raspund oamenilor din jurul meu, sa fiu amabila, si “colac peste pupaza”,  de parca nu mi-ar fi fost de ajuns, sa slujesc oamenilor. Wow! Ce vroia El de la mine? Cum sa duc toate astea? Cum sa fac fata situatiei? Aveam experienta, dar in cazul acesta era adusa la nivelul zero. Ma simteam fara capacitatea de a face ceva. Da, ma simteam….

Inchinarea bazata pe sentimente si emotii este doar sentimentalism. Noi trebuie sa aducem in inchinare partea noastra emotiva, sa ne inchinam cu sentimentele noastre, dar  sa NU ne rezumam doar la asta. De multe ori spunem: “nu pot sa ma inchin pentru ca nu simt…” Dar inchinarea nu este simtire, este o alegere! O inchinare in duh si in adevar , este implicit si o inchinare a intelectului. Mintea noastra nu “umbla aiurea”, nu cadem in transa, nu  suntem inconstienti de actele noastre.

Vei fi poate in situatia sa nu simti nimic, sa nu te atinga nimic, inima sa nu rezoneze, sa nu vibreze la vocea Lui, la cantecul inimii Lui…Acesta este timpul cand va trebui sa faci o alegere. Cineva spunea:” cand ai ales sa nu alegi nimic, deja ai ales ceva.” In fiecare clipa alegem ceva. Viata noastra este suma alegerilor noastre si ceea ce vad oamenii în trairea noastra, este efectul lor. Alegem sa traim, sa mergem la locurile noastre de munca, sa mancam, sa ne daruim banii celor in nevoi, sa iubim, sa fim milostivi, sa ne iubim partenerul de viata, copiii, sa ajutam prin abilitatile noastre, sa ne inchinam

Alegem sa ne inchinam! Este un act al vointei! Un act de credinta! Sa mergi pe ape, cand stii sigur ca ea nu are capacitatea sa te sustina…Interesant ce poate sa faca credinta!? Sa mute muntii, sa dea orbilor vederea, sa  aduca la viata, sa redea bucurie, sa inlature obstacole, sa goneasca puteri ale întunericului. Inchinarea ca un act al credintei, face aceste lucruri. Nu te inchini pentru ca poti, ci pentru ca El merita!

…a trebuit sa aleg! Sa ma inchin in puterea Lui, sau in a mea…si l-am ales pe EL! Si El, m-a dus pe inaltimi!

„Sunt un simplu om caruia i s-a dat FAVOAREA sa fie copilul lui Dumnezeu! Am fost creata ca sa-I aduc Regelui Regilor laudele mele, sa-I aduc inchinarea mea. Sunt pusa deoparte sa-I slujesc Domnului si e cea mai mare onoare pentru mine sa fiu un inchinator al Sau! Laudele ii apartin numai Lui!”…cuvinte care apartin unei persoane foarte speciale, Luminita Ciuciumis. Nascuta in 25 iunie 1969, in localitatea Fetesti din judetul Ialomita, ea a ales sa isi puna darul primit din partea Lui Dumnezeu in slujba Celui ce i-a devenit Tata, Sfatuitor, Ajutor dar mai ales Prieten! Atat în cariera solo cat si alaturi de Callatis Praise, Luminita Ii daruieste in continuare laude Aceluia caruia Ii apartin. Este casatorita si are trei baieti.

Articol preluat de pe : Flacara Inchinarii

Inchinare extravaganta

Daca iti doresti ca inchinarea ta sa fie exploziva si sa-i molipseasca si pe

ceilalti, daca iti doresti ca ea sa-L bucure pe Dumnezeu, atunci iti recomand sa

citesti cartea „Inchinare extravaganta”.

„Inchinare extravaganta” este scrisa de solista celebrei formatii crestine

Hillsong, Darlene Zschech, cu scopul de a te ajuta sa devii un inchinator

extravagant, un inchinator dupa inima lui Dumnezeu, un inchinator in duh si in

adevar.

Scrisa cu o inima plina de adorare si cu o pasiune nestavilita la adresa lui

Dumnezeu, aceasta carte se adreseaza tuturor categoriilor de inchinatori. Fie ca

esti la inceput de drum si ai nevoie de incurajare, fie ca iti doresti sa atingi

excelenta, cartea aceasta iti va schimba modul de a trai si modul in care ai vazut

pana acum inchinarea.

Punandu-si viata la dispozitia lui Dumnezeu, autoarea doreste sa te invete

cum sa-ti dezvolti viata de inchinator astfel incat Dumnezeu sa fie inaltat in

viata ta si sa ocupe locul care I se cuvine. Ea spune: „Cand Il inalt pe

Dumnezeu, eul din viata mea se micsoreaza, iar Dumnezeu creste”.

Cuprinzand principiile pe care autoarea le-a aplicat cu succes in viata ei,

aceasta carte te va invata cum sa transformi inchinarea in modul tau de viata si

te va convinge de faptul ca Dumnezeu merita cu adevarat o inchinare

extravaganta.

De asemenea te incurajeaza ca si in momentele de incercare sa lasi

laudele sa se inate spre Tronul de slava al lui Dumnezeu, pentru a vedea cum

puterea Lui iti va reface sanatatea interioara.

Sper ca aceasta carte sa-si atinga scopul si sa faca din tine bucuria Inimii

lui Dumnezeu.

Cartea se afla si in biblioteca bisericii Efraim :  http://www.efraim.ro/inchinare-extravaganta-carte-652.html

Articol scris de Simona Bucur