Porunca uitata
Descrie pe scurt actuala situatie din biserici.
Haideti sa ne inchipuim pe cineva care ar merge din biserica in biserica ,predicand din Marea Porunca de la Matei 28:19 "Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Duhului Sfant...". Predica lui ar avea mare impact. Membrii bisericilor ar fi total de acord cu el ca facerea de ucenici reprezinta lucrarea centrala a Bisericii si porunca centrala a Domnului Isus Hristos.
Apoi predicatorul ar pune sa ridice mana pe cei care au macar un ucenic de care se ocupa in mod personal si pe cei care sunt ucenicii cuiva anume.
Imaginati-va supriza acelui om cand ar constata ca din o suta de persoane cu greu ai gasi cinci care sa ridice mana. Toti sunt de acord cu predica, dar aproape nimeni nu pune in aplicare.
Haideti sa mergem cu imaginatia mai departe si sa presupunem ca acel frate propune anumite solutii practice pentru indreptarea situatiei.
Imaginati-va socul acelui om cand ar constata rezistenta acerba a celor mai multi membrii ai bisericilor, inclusiv a celor cu influenta.
De ce se intampla asta???
Deoarece, bisericile au uitat de porunca centrala a facerii de ucenici. Ele sunt ocupate cu multe alte activitati religioase si nu mai au timp de ucenicie. Sau, mai grav... chiar cred ca aceste activitati reprezinta ucenicie biblica. Mai sunt voci izolate si naive care spun ca nu noi trebuie sa facem ucenci, pentru ca asta e treaba Domnului. Aceasta ultima afirmatie nici nu merita comentata.
Din cauza aceasta, reintoarcerea la porunca uitata, presupune schimbari majore, in practica bisericilor si lucrul acesta, duce la rezistenta.
La aceasta sectiune din site-ul nostru vom incerca in prima faza, sa analizam mai atent Marea Porunca Uitata, cu speranta ca noi, cei care ne numim ucenicii Domnului Isus Hristos, vom avea smerenia necesara de a ne recunoaste greseala precum si curajul si dragostea necesara de a face toate schimbarile necesare, pentru ca fiecare membru al bisericilor noastre sa devina un ucenic orientat spre facerea de ucenici.
Si aceasta, deoarece ucenicia biblica, nu este o activitate pe care o faci din cand in cand, nu este nici un studiu despre ucenicie, ci este un mod de viata.
Domnul sa ne ajute la aceasta!



